Vremea face ravagii în țara noastră! S-au dus zilele în care România se topea de caniculă și temperaturi de 40 de grade Celsius, acum a venit timpul când toate regiunile sunt măturate de ploile puternice. Vântul bate cu putere, se anunță grindină și descărcări electrice, pentru că meteorologii ANM au emis cod portocaliu și cod galben! Iată zonele vizate.
Administrația Națională de Meteorologie a emis cod portocaliu de vreme rea pentru municipiul București și județul Ilfov. Vremea face ravagii, iar ploile au măturat tot ce le-a stat în cale. Vântul bate cu putere, iar temperaturile caniculare s-au dus. Codul portocaliu este în vigoare până la ora 14:30 pentru județul Ilfov, iar fenomenele ce se vor înregistra sunt averse torențiale care vor acumula 25-40 l/mp, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelie, grindină. Tot până la 14:30 este valabil codul portocaliu și-n Capitală. Cerul este noros, ploaia puternică și vântul a bătut cu putere.
CITEȘTE ȘI: Prognoza Accuweather actualizată: Meteorologii Accuweather anunță o lună august de toamnă în România
Codul portocaliu vizează și județele din sud-estul țării, precum Călărași, Ialomița, Constanța, Tulcea, începând cu ora 13:00 și până la ora 20:00. Se vor semnala ploi, intensificări ale vântului, grindină, vijelii și descărcări electrice.
Codul galben a pus stăpânire pe județele Olt, Dolj și Mehedinți. Se vor semnala local, intensificări ale vântului cu viteze la rafală de 50-70 km/h.
CITEȘTE ȘI: VIN FURTUNILE PESTE ROMÂNIA, DAR NU SCĂPĂM DE CANICULĂ. ZONELE CU COD GALBEN DE PLOI
Vremea și-a făcut de cap astăzi în Capitală. ANM a anunțat cod portocaliu pentru București, temperatura maximă azi fiind de 26 de grade Celsius. Meteorologii au anunțat că valorile termice au scăzut față de zilele trecute.
„Valorile termice vor fi mai scăzute față de intervalul precedent, astfel temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 28 de grade. Cerul va prezenta înnorări și, îndeosebi după-amiaza, vor fi intensificări ale vântului, în general cu viteze de 50…60 km/h, averse (10…15 l/mp), descărcări electrice și grindină”, se arată într-o informare făcută de ANM.
De mâine vremea va fi frumoasă, în majoritatea zonelor. Este puțin probabil să plouă în cursul zilei de mâine, cerul va fi variabil, chiar mai mult senin pe parcursul nopților. Diferența de temperatură este semnificativă, în nordul țării sunt circa 22 de grade Celsius, iar în sud, în zona Olteniei sunt 32 de grade. Începând de mâine va crește și mercurul din termometre în jumătatea nordică, apoi treptat și-n restul regiunilor.