În urmă cu mai puțin de două săptămâni, Vlăduța Lupău a adus pe lume al doilea copil – un băiețel pe care l-a numit Isaia. Deși a trecut foarte puțin timp de când a născut, artista arată incredibil. Recent, s-a afișat pe rețelele de socializare într-o ținută foarte sexy.
În data de 8 iulie, Vlăduța Lupău și Adi Rus au devenit părinți pentru a doua oară. Artista a adus pe lume un băiețel perfect sănătos. Nașterea a decurs foarte bine, iar în urmă cu 5 zile celebra cântăreață a fost externată din spital și a ajuns acasă. Pas cu pas, vedeta a început să își reia activitățile, iar recent a ieșit la o plimbare în Cluj-Napoca. Internauții au fost surprinși să vadă cum arată aceasta, la puțin timp după naștere.
Citește și: VLĂDUȚA LUPĂU A ALES NAȘII LUI ISAIA, AL DOILEA SĂU FIU. SUNT DOUĂ NUME GRELE DIN PRO TV
Recent, Vlăduța Lupău a publicat un filmuleț în care apare alături de Iair, fiul său cel mare. Deși au trecut mai puțin de două săptămâni de când a născut a doua oară, artista arată impecabil. Internauții au remarcat faptul că vedeta s-a refăcut destul de repede.
Celebra cântăreață s-a îmbrăcat într-o ținută foarte sexy. Vlăduța Lupău a purtat un compleu din denim, format dintr-o fustă scurtă și un top cu un decolteu bine conturat. Aceasta a asortat obiectele vestimentare cu o pereche de sandale albe.
Artista a mers la plimbare prin Cluj-Napoca și s-a întâlnit cu nașii primului său băiețel, Iair – Olguța Berbec și Remus Novac. Cei trei s-au fotografiat împreună. De asemenea, în imagine apare și un alt interpret de muzică populară, Alexandru Brădățan.
La scurt timp după ce a născut, Vlăduța Lupău a publicat câteva imagini din maternitate. Fotografiile au fost însoțite și de un mesaj special. Artista a ținut să scrie câteva rânduri emoționante pentru fiul ei, Isaia.
„Bine ai venit pe lumea asta, minune! Ai fost dorit și ai venit să ne umpli casa și inima cu iubire! De fapt ai venit să înmulțești toată iubirea care deja era în casa noastră. Să știi ca te așteaptă o lume minunată, minunată dacă tu vei fi bun cu ea… pentru că Dumnezeu, cel care te-a zidit și te-a trimis în ea, îți dăruiește zile după suflet și după fapte. O să aibă mama grijă să înțelegi ca totul e cu voia Lui.
Până una alta, vom merge acasă, unde, o altă dragoste mare, să știi ca îți va fi mereu alături la bine și la rău toată viața, la fel ca mine și ca tatăl tău… cine?! Fratele tău minunat, IAIR care îți zic sincer te așteaptă să vă jucați cu mașinile și să-i duci avionul acela mare cu motor, elice si ‘aripe’ cum îți tot zicea. Îmi doresc și am să mă rog mereu să ai o viață ușoară și binecuvântă, dar știu ca nu te vor ocoli nici lacrimile, nici necazurile iar atunci îți promit ca eu voi fi mereu lângă tine și te voi învăța să te rogi și să lupți pentru bine și toate visurile tale.
Acum când te-ai născut, știu că eu sunt lumea ta și atât! Dar știu că va veni și ziua-n care, cu orice îmbrățișare va fi un strop de îndepărtare. Nu-i nimic, până atunci, de treci prin RAI, de treci prin IAD te voi ocroti, te voi iubi cu același drag. Și închei prin a-ți zice, la fel ca fratelui tău și anume că: îți fac cunoștință cu prima femeie din viața ta care îți spune din toată inima TE IUBESC! semnat, MAMA TA.”, a scris Vlăduța Lupău pe Instagram.