O femeie din Dubai a fost amendată cu 1.800 de euro în Sardinia, după ce a încălcat o regulă de aur. Este o zonă iubită de mulți turiști români, care oferă un adevărat spectacol natural, apa mării este limpede, iar nisipul fin. Totuși, turista s-a „ars” la portofel în vacanță, deoarece nu a respectat un semn și a sfidat o interdicție! Vezi mai jos detaliile!
O amendă de 1.800 de euro a fost aplicată unei femeie din Dubai care a încălcat o interdicție în Sardinia. Se afla în vacanță pe insula italiană, la malul Mării Mediterane, iar gestul făcut de turistă a indignat autoritățile locale. Îndeosebi, a pătruns într-o zonă interzisă unde se afla o plajă cu nuanțe roz. De acolo, femeia a încărcat pe rețelele de socializare imagini și videoclipuri, pentru a se lăuda cu zona pe care a descoperit-o.
Totuși, încălcarea interdicției i-a adus o amendă usturătoare. Pentru că nu a respectat semnul care interzice pătrunderea în zona respectivă, femeia a fost amendată de autoritățile locale. Pătrunderea în locația interzisă a fost efectuată cu ajutorul unei bărci pneumatice. A ajuns cu barca pe țărmul Spiaggia Rosa, insula Budelli, fără să respecte semnele care indică pătrunderea interzisă.
Există doar o anumită zonă care poate fi privită de turiștii curioși. Plimbarea pe plajă este strict interzisă. De-a lungul timpului, turiștii veniți în această zonă a Sardiniei ajung să fure nisipul cu nuanțe roz, iar acest aspect este complet interzis. Insula Budelli poate fi vizitată doar ziua, iar turiștii au voie să calce pe o potecă amenajată în spatele plajei.
Turista din Dubai a fost amendată de ofițerii de la paza de coastă. Amenda de 1.800 de euro este împărțită pe două secțiuni: 300 de euro pentru că a încălcat interdiția și alți 1.500 de euro pentru că a utilizat o ambarcațiune pentru care nu avea autorizație de acces, arată The Guardian.
Sursă foto: colaj Pixabay