Șase studenți români participanți la programul Erasmus în Italia au generat o avalanșă de comentarii după ce au savurat un mic dejun generos într-un bar din Bari, care a inclus nu mai puțin de 27 de beri. După ospăț, aceștia nu s-au mai obosit să plătească nota de plată! Iată ce reacție a avut patronul restaurantului!
Cei șase tineri au consumat 27 de beri și au părăsit localul fără să achite nota. Incidentul a avut loc la barul Due Emme, administrat de Giuseppe, care a relatat că totul s-a desfășurat într-o dimineață extrem de aglomerată.
Tinerii s-au delectat cu un mic dejun generos și au savurat 27 de beri la un mic bar din Bari, cunoscut pentru produsele sale de patiserie. După ce au petrecut cinci ore în local, în momentul în care a sosit nota de plată, s-au ridicat și au plecat fără să plătească.
„Era ora 8 dimineața. Au stat cinci ore, au plecat unul câte unul, nota de plată a fost de 95 de euro. Am adus-o la masă, dar au rămas doar câțiva, au spus că vor plăti, dar a durat doar câteva secunde și nu i-am mai văzut niciodată”, a declarat pentru redacția Quintopotere proprietarul Due Emme, Giuseppe, potrivit Il Mattino.
Patronul barului din Italia nu a făcut nicio plângere la poliţie, dar mare a fost mirarea când peste o săptămână acesta a primit o scrisoare de scuze pe adresa de mail din partea studenţilor.
„Ne pare foarte rău pentru ceea ce s-a întâmplat, ne întorceam de la o petrecere și nu eram conștienți de ceea ce făceam. Ne-am gândit bine și nu suntem genul acela de oameni, ne cerem scuze sincere pentru neplăcerile cauzate. Suntem studenți Erasmus la Roma și nu mai suntem în Bari, dar vă rugăm să ne puneți la dispoziție un Iban pentru a face imediat transferul bancar. Ne cerem scuze din nou”, au scris studenții într-un e-mail.
Proprietarul restaurantului a apreciat gestul făcut de tinerii români și le-a acceptat scuzele. „A fost o glumă, au făcut o greșeală, dar mă bucur că au înțeles greșeala și că s-a rezolvat în acest fel”. Giuseppe i-a chemat pe studenți să mai revină la cafenea când își doresc ei.
Citește și: TOP LOCURI DE MUNCĂ VACANTE INTERESANTE PENTRU STUDENȚI, CARE ÎȚI VOR EXTINDE ORIZONTURILE DE CARIERĂ