Victorie imensă pentru Elena Lasconi! Fosta vedetă Pro TV a câștigat încă un mandat la primăria Câmpulung Muscel, după ce peste 70% dintre votanți au reales-o. La scurt timp, după aflarea rezultatului, edilul a transmis și un mesaj de mulțumire.
Elena Lasconi a candidat la primăria din Câmpulung Muscel din partea Alianţei Dreapta Unită și a reușit să obțină o victorie zdrobitoare. Fosta vedetă Pro TV s-a luptat în cursa electorală cu Georgel Mădulărea, candidat PSD (Partidul Social Democrat) și Norris-Marcu Măgeanu, de la Partidul Național Liberal (PNL).
De asemenea, cetățenii au mai putut opta la alegerile locale pentru: Andrei Dobrescu, din Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR), Ioan-Virgil Stuparu, din Partidul Umanist Social Liberal (PUSL), Marius Dumitrescu, de la Partidul S.O.S. România, și Alexandru-Ionuț Zichil, de la Partidul Alternativa Dreaptă.
Elena Lasconi, candidată din partea Alianţei Dreapta Unită, a obținut încă un mandat la primăria Câmpulung Muscel. Fosta vedetă Pro TV a fost realeasă cu un procent de peste 70%, conform rezultatelor provizorii publicate pe site-ul Autorităţii Electorale Permanente.
De asemenea, partidul care a susținut-o pe Elena Lasconi, Alianţa Dreapta Unită, ar urma să deţină majoritatea în Consiliul Local Câmpulung. Chiar edilul a anunțat pe rețelele de socializare că rezultatele parțiale arătau că 51% dintre voturi sunt în favoarea sa.
„Unii învaţă istorie, alţii citesc istorie, noi, împreună o facem. Încă nu s-a finalizat numărarea voturilor, însă în 23 de secţii din 26 am obţinut aproape 70 la sută pentru primar şi la 23 de secţii din 26 am obţinut peste 51 la sută pentru consiliul local. Continuăm cu fapte.”, a scris Elena Lasconi pe pagina oficială de Facebook, după ce a aflat primele rezultate.
În anul 2020, Elena Lasconi a câștigat primul mandat de primar la Câmpulung Muscel. Atunci, fosta vedetă Pro TV a reușit să obțină 57% din voturi. Între timp, ea a atras mai mulți cetățeni de partea ei, potrivit rezultatelor de la alegerile de duminică, 9 iunie 2024.