Dumincă, 9 iunie 2023, a fost o zi importantă pentru Cristian Popescu Piedone. Fostul edil al Sectorului 5 a plâns cu un ochi și cu celălalt a râs. După închiderea urnelor de vot, liderul Partidului Umanist Social Liberal (PUSL) a obținut un procent de 13%, pierzând detașat postul de primar al Capitalei – în fața lui Nicușor Dan. Bucuria a venit însă din partea fiului său. Vlad Popescu Piedone a preluat ștafeta și a devenit primarul Sectorului 5. Cum și-a făcut apariția edilul în fața jurnaliștilor după ce a aflat rezultatele exit-poll-ului.
Potrivit ultimelor rezultate exit-poll, Cristian Popescu Pidone (PUSL) a obținut un procent de 13% la alegerile pentru funcția de conducere a Primăriei Capitalei, pierzând în fața lui Nicușor Dan – care a obținut un procent de 45% din voturi, urmat de Gabriela Firea (24%). Vestea cea bună a venit din partea lui Vlad Popescu Piedone – care a câștigat – cu un procent de 33% – postul de primar al Sectorului 5, post condus până ieri de tatăl său.
La scurt timp, după închiderea urnelor de vor și aflarea rezultatelor, fostul primar al Sectorului 5 a ieșit public și a ținut un discurs în fața jurnaliștilor și a susținătorilor săi. Edilul s-a făcut remarcat datorită ținutei sale tradițional românească, dar și a accesoriului de pe cap. Mai exact, acesta a purtat o iei bărbătească asortată cu o pălărie de dac – asemănătoare cu cele purtate de căpeteniile dacilor. Alături de el a fost și fiul lui, Vlad Popescu Piedone – actualul primar al Sectorului 5, soția sa și cei doi copii.
”M-am îmbrăcat în port național, în ie românească, pentru că acolo contează. Acolo sunt românii dezamăgiți. Nu corporatiști, nu oameni care votează uitându-se doar la calculator, nu îi interesează bunăstarea, curățenia, parcurile și multe alte lucruri.
Știu că de azi acest partid va reprezenta ceva la nivelul Romniei. Partidul Umanist Social Liberal (PUSL) a fost fair play, nu a venit cu buletine de vot ștampilate, nu am plătit voturi la colțul blocului. Costumul meu reprezintă dârzenia românului, dacul liber. Mi-am luat portul popular național pentru că se termină o campanie și începe alta. Piedone va începe la nivel național să aducă acesta partid în Parlamentul României și PUSL va da și următorul președinte al României. Noi vom rămâne alături de cetățenii Bucureștiului. PULS a intrat astăzi pe eșichierul politic, Va consta și la alegerile parlamentare, și la alegerile prezidențiale”, a spus Cristian Popescu Piedone pentru Antena 3CNN.
Piedone și-a continuat discursul și le-a promis cetățenilor că actualul primar al Sectorului 5 – care este fiul său, Vlad Popescu Piedone – îi va face să regrete pe cei care nu au votat cu el.
”Vlad Popescu Piedone va demonstra că facem din Sectorul 5 regretul bucureștenilor că nu au votat un candidat care să fie alături de ei. Un candidat care să sufere odată cu ei. PUSL a scris și va scrie istorie și în toamnă. Istoria noastră o veți vedea până dimineață: vom avea reprezentanți și în Parlamentul European”, a mai spus Piedone.