Anunț important pentru aproximativ 2,6 milioane de români care beneficiază de tichete sociale de la stat! Adrian Cîciu, Ministrul investițiilor și Proiectelor Europene, a făcut publică data la care vor intra banii pe cardurile sociale pentru alimente și mese calde – o nouă tranșă în valoare de 250 de lei.
Aproximativ 2,6 milioane de români beneficiază de tichete pentru produse alimentare și mese calde – oferite suport prin programul ”Sprijin pentru România”. Luna aceasta, o nouă tranșă în valoare de 250 de lei urmează să fie încărcată pe suport electronic. Anunțul oficial a fost făcut public de către Adrian Cîciu.
În viitor, oficialii statului își doresc extinderea utilizării banilor de pe aceste carduri sociale și pentru achiziția de medicamente – nu doar de alimente și mese calde. Persoanele cu venituri reduse, dar și pensionarii au la dispoziție 1.500 de lei pe an, bani care sunt virați treptat – câte 250 de lei la fiecare două luni. În această lună, procesul de încărcare a banilor va avea loc în perioada 14-25 iunie.
În cadrul unei postări pe pagina sa personală de Facebook, Adrian Cîciu, Ministrul investițiilor și Proiectelor Europene a transmis că: „Procesul de încărcare a cardurilor se va desfăşura în perioada 14-25 iunie 2024. Beneficiarii acestui sprijin acordat de Guvernul României sunt:
Românii pot să utilizeze banii de pe cardurile sociale pentru cumpărarea următoarele alimente de bază: făină, ulei, mălai, bulion, cartofi, cafea, apă plată, apă minerală, mezeluri, fructe și legume proaspete, dar și la conservă, pește, lapte, cașcaval. Vestea bună este că, de-a lungul timpului – de când au început să fie distribuite cardurile – lista magazinelor care acceptă plata cu tichetele sociale s-a mărit, astfel că acum românii își pot face cumpărăturile de aproape oriunde.