Una este „mama la copii”, alta este iubita oficială! Asta este ceea ce trăiește Alex Dobrescu, fostul iubit al Cristinei Cioran. După ce a aruncat bomba la CANCAN.RO și a dezvăluit că fosta prezentatoare tv este însărcinată în trei luni cu el, designerul s-a afișat alături de noua iubită. Desigur că am fost pe fază și i-am surprins pe cei doi împreună în ipostaze tandre. Și nu așa oriunde, ci în văzul tuturor. Avem imaginile, în exclusivitate!
Alex Dobrescu a devenit cel mai controversat personaj din showbiz la ora actuală. Bărbatul și nelipsitul său amic, Robert Benko, șochează deseori prin aparițiile lor, dar și prin cele mai recente declarații pe care le-au făcut, în exclusivitate pentru CANCAN.RO. Alex Dobrescu a susținut că urmează să devină tată pentru a doua oară, asta după ce Cristina Cioran ar fi rămas însărcinată în urmă cu trei luni (Vezi AICI totul). Cu toate că vedeta tv a negat cele spuse de Alex Dobrescu, bărbatul susține sus și tare că urmează să fie, din nou, tătic și a sărbătorit…atipic. Cu noua iubită pe terasa unui local.
Dacă vă întrebați cine este noua iubită a lui Alex Dobrescu, vă spunem că imaginile vorbesc de la sine. Este vorba despre o șatenă focoasă, tatuată până în gât și cu atitudine. Tânăra și Alex Dobrescu au ieșit alături de nelipsitul amic al designerului, Robert Benko, și de încă un prieten. Am remarcat că șatena este destul de dezinvoltă. A fost cea care a vorbit cel mai mult de la masă, a râs, în timp ce Alex Dobrescu o sorbea din priviri. Semn că fostului Cristinei Cioran i s-au cam aprins călcâiele după focoasa șatenă.
Nu am putut trece cu vederea că Alex Dobrescu nu este în cea mai bună condiție fizică. Designerul a fost îmbrăcat într-un tricou larg, însă burtica era vizibilă. A încercat el să o ascundă și să facă impresie bună, însă nici măcar tricoul lălâi nu i-a sărit în ajutor. Poate că noua cucerire îl va determina pe designer să tragă de fiare ca data viitoare să-i vină hainele țiplă.
(VEZI ȘI: CRISTINA CIORAN RUPE TĂCEREA DESPRE CEA DE-A DOUA SARCINĂ. ESTE SAU NU ÎNSĂRCINATĂ?!)
Telenovela dintre Cristina Cioran și Alex Dobrescu continuă și a ajuns la punctul culminant. Bărbatul a mărturisit în exclusivitate pentru CANCAN.RO că fosta iubită, care a obținut ordin de protecție împotriva sa, este însărcinată în trei luni. Și tot el va fi tatăl! De partea cealaltă, Cristina Cioran a evitat să fac un comentariu pe marginea celor afirmate de fostul iubit, însă a spus că a ajuns la spital din cauza unor probleme de sănătate.
Robert Benko a lămurit situația și a susținut faptul că vedeta tv ar apela la ajutorul lui pentru a obține bani de la Alex Dobrescu, asta pentru că, așa cum știm, Cristina a obținut ordin de protecție împotriva bărbatului. „Îi cere bani prin intermediul meu, pentru că nu are voie să mai vobească cu el”, a spus Robert Benko pentru CANCAN.RO. Rămâne de văzut cine spune adevărul.
Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la [email protected], să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.