Nu trebuie să treacă nicio zi fără o porție copioasă de râs, iar pentru asta am pregătit un banc care cu siguranță o să te amuze copios. Protagoniștii de astăzi sunt doi bețivi, care discută despre micul dejun. Deznodământul este hilar.
Se întâlnesc doi bețivi de dimineață:
– Ai luat micul dejun astăzi?
– Nu, nici măcar o picătură…
(CITEȘTE ȘI: BANC | FIICA LUI BULĂ REVINE ÎN ROMÂNIA DUPĂ 5 ANI ÎN MILANO)
– Domnule Bulă, a mai existat cineva în familia ta cu boli mintale?
– Da, domnule doctor.
– Cine, Bulă?
– Sora mea, săraca…
– Ce a făcut sora ta?
– A refuzat să se mărite cu un miliardar bătrân!
M-am întâlnit ieri cu fosta mea profă de matematică și m-a întrebat unde este sediu BCR. Am mormăit:
– Faceți o întoarcere de 226 de grade, apoi mergeți 270 de metri, apoi calculați X folosind teorema lui Pitagora, apoi înmulțiți rezultatul cu tangenta, după care desenați o curbă parabolică și apoi mergeți 400 de metri pe axa principală.
Așa, să simtă și ea ce-am simțit eu la orele de matematică, dulce răzbunare!
Un copil de la grădiniță încearcă să-și încalțe cizmulițele… văzând că nu reușește îi cere ajutorul doamnei educatoare. Cu mare efort, după 5 minute doamna educatoare reușește să-i bage cizmele în piciorușe. Copilul se uită la ele și zice:
– Doamna, dal sunt puse invels…
După alte 10 minute de chin, educatoare reușește să i le scoată și să i le pună corect, iar copilul zice:
– Cizmulițele astea nu sunt ale mele!!!
În loc să țipe la el „De ce nu mi-ai spus?”, educatoarea și-a mușcat buza și încă o dată s-a chinuit să îl descalțe. Când s-a terminat chinul descălțatului, băiețelul i-a spus:
– Sunt cizmulițele flatelui meu. Mama mi-a zis să le încalț pe astea azi.
Plină de răbdare și păstrându-și zâmbetul pe buze, educatoarea mai se chinuie alte 5 minute să îl încalțe pe cel mic și apoi spune:
– Și acum, unde îți sunt mânușile? Trebuie să ți le pun în mâini ca să poți pleca afară!
– Le-am băgat în cizmulițe ca să nu le pield…
(VEZI ȘI: BANCUL ZILEI | FEMEILE SUNT CA FRUCTELE)