Sophie Ransom era însărcinată în 17 săptămâni când soțul ei, Paul, în vârstă de 25 de ani, a murit. Însă ceea ce a ținut-o în viață pe tănăra mamă a fost chiar fiica lor.
Când Sophie Ransom, în vârstă de 26 de ani, s-a trezit fără soțul ei, Paul, a simțit că ceva urmează să se întâmple. Presupunând că el era la serviciu, ea s-a ridicat ca de obicei și a ieșit să ia niște lapte, dar s-a întors pentru că a primit un apel de la șeful lui Paul:
,,Nu am apucat să răspund la timp, așa că am sunat înapoi. M-a întrebat instant dacă Paul este bine și mi-a spus că nu e la muncă. Am simțit ceva în stomac și am intuit imediat că s-a întâmplat ceva.”, a spus Sophie.
După acel apel, Sophie a sunat la poliție, însă răspunsul acestora a tulburat-o și mai rău.
Sophie a sunat la poliția din Suffolk și i-a întrebat dacă au existat accidente raportate recent în zonă:
,,Doamna de la telefon era foarte calmă. Mi-a cerut să-l descriu pe Paul – și mi-a spus că cineva mă va contacta foarte curând.”, a explicat Sophie.
Aproximativ 30 de minute mai târziu, poliția a bătut la ușă și i-au spus acesteia că soțul său a fost implicat într-un accident și nu a supraviețuit. Sophie era însărcinată în patru luni când Paul a fost implicat în coliziunea fatală pe motocicleta sa Suzuki și a murit la fața locului:
,,Nu mi-a venit să cred. Știam că se va întâmpla ceva, dar nu credeam că va muri. Mă gândeam, în cel mai rău caz, că va trebui să am grijă de el și de copil – și nici măcar nu a ajuns la spital”, a spus ea.
Sophie, spune că primele săptămâni după tragedie au fost un haos complet. Ea a trebuit să organizeze înmormântarea lui Paul. Peste 250 de persoane au participat la ceremonie, care a avut loc pe 1 iulie 2023. Tot în acea perioadă, Sophie a început să-și simtă bebelușul lovind în burtică, ceea ce i-a dat un motiv să continue.
,,Am început să simt copilul mișcându-se. Atunci m-am gândit: «Trebuie să mă descurc, trebuie să am grijă de ea acum, precum și de mine»”, a explicat mămica îndurerată.
Sophie l-a întâlnit pentru prima dată pe Paul în octombrie 2016, pe Tinder, când aveau doar 19 ani. Au schimbat câteva mesaje, iar Paul a invitat-o pe Sophie în oraș:
,,Am spus nu la început, pentru că nu aveam de gând să întâlnesc pe cineva doar dintr-o aplicație de întâlniri.”, a povestit aceasta.
Însă cum nimic nu e întâmplător în viață, cei doi s-au văzut întâmplare câteva seri mai târziu, când Sophie ieșea cu colega ei de apartament la un bar din zona în care locuiau:
,,A fost complet neplanificat,ne-am întâlnit la un bar într-o noapte. A fost minunat, a petrecut toată noaptea discutând cu mine și cu prietena mea, Mi s-a părut foarte amabil.”, și-a amintit Sophie.
Cei doi Au început o relație și s-au logodit pe 6 octombrie 2021, apoi s-au căsătorit o lună mai târziu și, doi ani după marele aveniment, au aflat că vor deveni părinți pentru prima oară.
,,Relația noastră a fost aproape perfectă. Paul este cea mai amuzantă și mai amabilă persoană pe care am întâlnit-o vreodată – i-ar face pe oameni să se simtă foarte confortabil. Nu a avut niciodată un cuvânt rău de spus despre nimeni și ar fi făcut orice orice pentru mine. De fapt, am uitat, avea și el un defect, era foarte dezordonat.”, a adăugat tânăra.
Acum, aproape un an mai târziu, tânăra spune că se trezește cu intenția de a zâmbi și râde cel puțin o dată pe zi, în ciuda faptului că se gândește că nu va mai putea fi niciodată fericită cu adevărat:
,,Viața ca tânără văduvă este grea. Este cel mai greu lucru pe care l-am făcut vreodată și atât de obositor. Dar există fericire în viața mea în fiecare zi și trebuie să lupt pentru fiica mea, nu o pot lăsa singură”, a adăugat Sophie.
Citește și: CÂT DE MULT I S-A SCHIMBAT VIAȚA LUI MAHTAB ÎNTR-O SINGURĂ ZI. A DEVENIT, PESTE NOAPTE, O FEMEIE SUPUSĂ
FOTO: The Mirror