Iustin Petrescu trece printr-o altă dramă, după despărțirea de Marilu Dobrescu. Tânărul de 36 de ani se află alături de tatăl lui, care urmează un tratament de chimioterapie. Pe rețelele de socializare, a încărcat câteva imagini, dar și un mesaj care stârnește emoție.
După despărțirea de Marilu Dobrescu, Iustin Petrescu trece printr-o altă dramă. Tânărul în vârstă de 36 de ani le-a spus prietenilor virtuali, pe platforma Instagram, că se află alături de tatăl lui, care traversează momente dificile. Bărbatul trebuie să urmeze un tratament de chimioterapie, iar fiul său se află alături de el la orice pas. De altfel, pe internet, fostul partener al influencerului Marilu Dobrescu a mărturisit că se află în situația de a „jongla cu psihicul”. Totodată, menține buna dispoziție și pozitivitatea, în această perioadă.
„Perioada asta am preferat să fiu acolo lângă tata, întrucât începe un tratament de chimio și trebuie să jonglez cu psihicul. E ok, am accesat rezervele de energie, buna dispoziție și pozitivitate, acestea fiind singurele muniții pe care le aveam (și în relație) care funcționau. Fizic suntem neajutorați în implicare, dar psihic porțile sunt deschise larg! (…) Cât așteptam să-i fac tratamentul, am tot ajutat bătrâni să urce scările de la spital din altă aripă. Puneți-vă un lift, oameni buni!”, este mesajul notat de Iustin Petrescu, la secțiunea InstaStory.
Invitată în cadrul podcastului moderat de Cătălin Măruță, Marilu Dobrescu a vorbit deschis despre despărțirea de fostul ei partener, dar și despre etapele prin care a trecut pentru a putea rămâne însărcinată. După videoclipul postat pe platforma YouTube – „procedura secretă”, Marilu Dobrescu și-a deschis sufletul în podcastul moderat de vedeta de la Pro TV. Acolo, celebrul influencer a atins subiecte sensibile, printre care și fertilizarea in vitro. Totodată, a vorbit și despre episodul de psihoză pe care l-a trăit, în timp ce lua un anumit tratament.
„Tratamentul meu a fost foarte puternic. Dar a fost atât de puternic încât am avut o psihoză. În viața mea nu m-am simțit atât de rău cât m-am simțit în momentul în care am intrat pe acel tratament, ca să-mi scadă imunitate. Pur și simplu a fost o lună… nu știu cum am supraviețuit. Eram în casă, nu puteam să ies și tot ce făceam era să sun pe toată lumea din viața mea și să îl întreb pe Iustin întruna: «Auzi, eu o să mă trezesc la realitate, nu o să rămân aici». Simțeam că mă depersonalizează, să nu mai fiu într-o realitate. Mă simțeam ca un om nebun. (…) Ajunsesem să mă rog să nu rămân gravidă pe tratamentul ăsta. Pentru că dacă eu rămâneam gravidă, mai trebuia să fiu pe imunosupresoare încă câteva luni”, a spus Marilu Dobrescu. Vezi AICI mai multe detalii.
Sursă foto: Instagram, captură video YouTube