Sunt vești noi pentru telespectatorii emisiunii Chefi la Cuțite, sezonul 13. Jurații de la Antena 1 au primit culorile pe care le vor purta în etapa battle-urilor. De altfel, s-au format și echipele. Dintre cei patru jurați, chef Ștefan Popescu este cel care va avea un alt rol în show-ul culinar, după ce nu și-a format echipă. A acumulat puține puncte la jocurile de amuletă. Iată cine sunt concurenții din echipele juraților!
Jurații de la Chefi la Cuțite și-au format echipele și au primit culorile pe care le vor putra în etapa battle-urilor. După probele din bootcamp, locurile s-au adjudecat, iar jurații și-au ales participanții.
Sezonul 13 al show-ului culinar de la Antena 1 vine, însă, cu noi reguli. Dintre cei patru jurați, doar trei au reușit să își formeze echipe. Chef Ștefan Popescu, pentru că a acumulat puține puncte la jocurile de amuletă, nu s-a aflat în situația de a-și forma o echipă. Totuși, a avut un rol important – și-a trimis cuțitul de aur (Mihai Dragomir) să fie trimis într-una dintre echipe, dar și să aleagă trei concurenți pentru fiecare chef. În acest sens, chef Ștefan Popescu a ales ca Mihai Dragomir să facă parte din echipa lui Chef Orlando Zaharia.
Iată care sunt culorile pe care jurații le vor purta în battle-uri de la Antena 1, Chefi la Cuțite:
- Echipa lui chef Orlando Zaharia – verde mentă;
- Echipa lui chef Alexandru Sautner – galben;
- Echipa lui chef Richard Abou Zaki – roz.
Vezi și POVESTEA EMOȚIONANTĂ A CONCURENTEI DE LA CHEFI LA CUȚITE, ANCUȚA POP! PRIN CE A TRECUT CÂNTĂREAȚA DE MUZICĂ POPULARĂ
Echipa lui chef Orlando Zaharia este formată din:
- Mihai Dragomir (a primit cuțitul de aur din partea lui chef Ștefan Popescu și a decis ca acesta să facă parte din echipa verde mentă);
- Alexandru Săbădeanu (a primit cuțitul de aur din partea lui chef Orlando);
- Tania Găman;
- Lucica Susanu;
- Bogdan Năstase;
- Alexandra Veber;
- Daniel Ilie, alias Varză.
Echipa lui chef Richard Abou Zaki este formată din:
- Lăcrămioara Pintilie (a primit cuțitul de aur);
- Antonio Ștefănescu;
- Claudia Sauliuc;
- Andrea Recaldin;
- Geanina Crăciun;
- Arun Dumitru Vasile;
- Adnana Mihaela Irimia.
Echipa lui chef Alexandru Sautner este formată din:
- Mădălin Dumitru (a primit cuțitul de aur);
- Vlad Niculici (Mr. Cheesecake);
- Iulia Maria Creangă;
- Ancuța Pop;
- Nicoleta Sima (Raisa);
- Gabriela Lucuțar;
- Cătălin Țociu.
Citește și BONTEA, DUMITRESCU ȘI SCĂRLĂTESCU, JURAȚII NOULUI SEZON MASTERCHEF ROMÂNIA! PRO TV A DAT LOVITURA FINALĂ ȘI ÎI ADUCE PE CEI TREI CHEFI „ACASĂ”
Sursă foto: capturi video YouTube – Chefi la Cuțite, Antena 1