Reprezentanții ANM au venit cu noi informații legate de starea vremii, pentru următoarea perioadă. La momentul actual, este activat un cod galben de ninsori valabil pentru 14 județe din țară. Deși ne aflăm în a doua parte a lunii aprilie 2024, temperaturile au oscilat și s-au înregistrat fenomene meteo severe. Informațiile se regăsesc mai jos, în articol.
Meteorologii au venit cu vești noi, pentru următoarele ore. ANM a emis un cod galben valabil pentru 14 județe din România. Conform datelor, informarea meteorologică este valabilă până astăzi, la orele 15:00. Vor fi cantități de apă de 10…15 l/mp, local. Pe arii restrânse se vor înregistra peste 30 l/mp, în Dobrogea, Oltenia, Muntenia și în jumătatea de sud a Moldovei.
„În intervalul menționat aria ploilor va fi în extindere treptată dinspre sud-vest și va cuprinde toate regiunile. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor fi local de 10…15 l/mp, iar în Oltenia, Muntenia, Dobrogea și în jumătatea de sud a Moldovei, pe arii restrânse de peste 30 l/mp. Vor fi mai ales averse, izolat însoțite de descărcări electrice. În zona de munte precipitațiile vor fi mixte.
Vântul va avea local și temporar intensificări în regiunile sudice și sud-estice cu viteze în general între 45 și 55 km/h.
Notă: Marți (23 aprilie) ploile se vor extinde din nou, iar mai ales în zonele de munte și în sud-vest se vor acumula cantități însemnate de apă. Vântul se va intensifica în cea mai mare parte a țării”, au transmis meteorologii.
Codul galben de ninsori însemnate cantitativ este valabil până astăzi, la ora 12:00. Zonele afectate sunt cele la altitudini de peste 1500 m în Carpații Meridionali și în Carpații de Curbură.
„La altitudini de peste 1500 m în Carpații Meridionali și în Carpații de Curbură, vor predomina ninsorile, local însemnate cantitativ și se va depune strat de zăpadă”, anunță ANM.
Zonele în care se vor înregistra ninsori: Hundoara, Caras-Severin, Vâlcea, Gorj, Sibiu, Brașov, Argeș, Dâmbovița, Prahova, Buzău, Vrancea, Covasna, Alba, Mehedinți.
Citește și NOILE DATE ANM PENTRU 1 MAI ȘI PAȘTE. CUM VA FI VREMEA ÎN MINIVACANȚA ROMÂNILOR
„Vremea va fi rece și la începutul săptămânii. Începând de miercuri, vremea se va mai încălzi, însă, de joi, va fi din nou o răcire. Cu toate acestea, treptat, pe măsură ce ne apropiem de finalul lunii, este posibil ca temperaturile să fie din nou în creștere și să consemnăm valori de peste 20 de grade Celsius”, a spus Elena Mateescu, directorul ANM, la Antena 3 CNN.
Sursă foto: meteoromania.ro, Pixabay