Adriana Bahmuțeanu a vorbit despre nenorocirea prin care a trecut Andreea Morega, studenta de 21 de ani ucisă cu mai multe lovituri de cuțit de către Mirel Dragomir (23 de ani), presupusul ei iubit. Jurnalista a trecut, de asemenea, prin situații extreme și episoade de violență în căsniciile sale, motiv pentru care trage un semnal de alarmă și oferă câteva sfaturi prețioase femeilor.
Cazul Andreei Morega a înduioșat o țară întreagă. Adriana Bahmuțeanu se află printre persoanele publice din România care și-a exprimat regretul față de tânăra studentă ucisă cu bestialitate de presupusul ei iubit. Jurnalista a ținut să puncteze câteva aspecte importante ce ar putea caracteriza portretul unui psihopat – acesta poate fi recunoscut prin anumite comportamente care, deși la început pot părea neînsemnate, cu timpul devin parte din identitatea agresorului.
Adriana Bahmuțeanu le sfătuiește pe femei, în cazul în care au de gând să pună punct unei relații cu un bărbat agresiv (verbal sau fizic), să facă în așa fel încât să nu rămână nicio clipă singure în aceeași încăpere cu posibilul agresor și să fie tot timpul însoțite de cineva- în cazul în care sunt nevoite să meargă la el acasă.
„Fata era în sindromul Stockholm. Victima de obicei vrea să scape de agresor, dar nu anticipează comportamentele astea legate de psihopatie. Fata știa că el nu este în regulă, dar nu s-a gândit că este atât de nebun încât să o și omoare. Și de asta s-a și dus la el. Ea săraca s-a dus să își ia hainele. Da? Și atunci ăsta a omorât-o. Sfatul meu de psiholog-că acum sunt psiholog cu drept de liberă practică- este ca victimele să nu meargă nicăieri singure într-un spațiu închis cu agresorul. Pentru că nu se știe ce se poate întâmpla. Iar un agresor din ăsta… nu-și poate controla impulsul. Și nu știi ce îi trece prin cap și atunci mai bine mergi însoțit de cineva, dacă mergi la el.”, a declarat Adriana Bahmuțeanu, pentru viva.ro.
Adriana Bahmuțeanu trage un semnal de alarmă și îndeamnă doamnele și domnișoarele să fie foarte atente la comportamentul partenerilor lor. Făcând referire la cazul Andreei, jurnalista este de părere că, odată cu perioada pandemiei, psihopatia este o trăsătură tot ma întâlnită în rândul oamenilor – trăsătură caracterizată prin comportament asocial, capacitate redusă de a avea remușcări și empatie, alături de lipsa de control a comportamentului.
„Dacă vezi că este gelos și posesiv, te bate, țipă la tine, te controlează… nu stai cu el, nu te duci cu el într-un spațiu închis. Să fie un spațiu deschis. Nici dacă te duci cu cineva nu se știe ce se poate întâmpla. Dar fata nu s-a gândit la asta.
Ea cu tatăl ei vorbea atunci când el o întreba cu cine vorbește și ce face. Deci, sindromul Stockholm înseamnă într-un fel că, tu chiar dacă vrei să scapi de agresor, îți și place, îl validezi, îl admiri, nu te poți rupe. Ea de asta nu s-a putut rupe…”, a mai declarat Adriana Bahmuțeanu.