În urmă cu mi puțin de o lună, într-o școală din Târgu Mureș au avut loc scene dramatice. Un elev și-a snopit în bătaie diriginta, chiar pe holul școlii. Femeia a ajuns în stare gravă la spital. Acum, mama adolescentului în vârstă de 15 ani a contestat decizia de exmatriculare. Mai mult, mama agresorului a fost martoră la scenele violente. Tânărul se află în prezent în arest la domiciliu.
Mama agresorului a ales să depună contestație în ceea ce privește decizia de exmatriculare a fiului ei. Cu toate acestea, cel mai probabil, femeia este conștientă că decizia instituției de învățământ s-ar putea să rămână definitivă în ceea ce-l privește pe adolescentul în vârstă de 15 ani.
În ciuda faptului că hotărârea ar putea rămâne neschimbată, mama elevului a depus contestația la secretariatul școlii, acolo unde urmează să fie analizată în termen de 5 zile. Ulterior, unitatea de învățământ este nevoită să comunice un răspuns în această privință.
Mama tânărului în vârstă de 15 ani își dorește o reanalizare a hotărârii a Consiliul de Administraţie al Colegiului Naţional Alexandru Papiu Ilarian din Târgu Mureş. Mai exact, membrii consiliului au decis exmatricularea fiului său, doar că, s-a aprobat dreptul acestuia de înscriere la o altă unitate de învăţământ, începând din toamnă.
Oricare va fi hotărârea luată de Consiliul de Administrație al unității de învățământ, elevul care și-a bătut diriginta până a băgat-o în spital nu se va putea întoarce la şcoală. Tânărul se află în prezent în arest la domiciliu pentru o perioadă de 30 de zile, fiind cercetat pentru tulburarea ordinii şi liniştii publice şi lovire.
Precizăm că elevul de clasa a VIII-a a băgat spaima în profesori. Adolescentul în vârstă de 15 ani și-a bătut cu bestialitate diriginta, la începutul lunii martie. Scenele dramatice au avut loc atât în sala de clasă cât și pe holul școlii. Femeia a încasat lovituri puternice, fiind transportată de urgență la spital. Martoră la întregul eveniment a fost și mama copilului.
În momentul în care oamenii legii au ajuns la fața locului, elevul nu a fost cooperant. Adolescentul a fost imobilizat de către polițiști, fiind ulterior încătușat. În prezent, agresorul se află în arest la domiciliu pentru 30 de zile.
Mai multe despre cazul șocant din Târgu Mureș puteți afla citind următorul articol: UN ELEV DE 15 ANI A BĂGAT SPAIMA ÎN PROFESORI! ȘI-A LUAT LA BĂTAIE DIRIGINTA ȘI A AMENINȚAT-O CU MOARTEA