Culiță Sterp se numără printre cei mai iubiți cântăreți de la noi din țară, bucurându-se de un succes enorm în lumea muzicală. Are numeroase evenimente unde ia parte atât în România, cât și peste hotare. Străbate țara-n lung și-n lat, la fel și străinătatea. Recent, artistul a pățit-o direct pe scenă la o petrecere la care a fost invitat să cânte. Prin ce moment stânjenitor a trecut? Le-a povestit tuturor după noaptea de pomină!
Parcă e urmărit de ghinion! Culiță Sterp a trecut printr-un moment mai puțin plăcut direct pe scenă. Celebrul artist a mers în Spania, acolo unde avea programat un eveniment. În seara petrecerii, acesta și-a făcut apariția pe scenă împreună cu formația lui, iar la un moment dat a comis-o. Și-a rupt pantalonii între picioare fix înainte să apară în fața oamenilor care abia așteptau să-l asculte. Chiar și așa, nu a dat prea multă importanță acestui detaliu și a continuat să-și facă treaba. A ținut să le povestească tuturor pățania lui, anunțând că este ultima oară când îmbracă acel costum.
„Ultima poză în costumul ăsta, că mi s-au rupt pantalonii între picioare când am urcat pe scenă”, a spus Culiță Sterp, pe Instagram.
CITEȘTE ȘI: CULIȚĂ STERP ÎȘI VINDE MAȘINA! PREȚUL URIAȘ PE CARE-L CERE PENTRU BOLIDUL DE LUX CUMPĂRAT ÎN 2020
Nu este prima dată când Culiță Sterp întâmpină un obstacol zilele acestea. De curând, în drum spre un eveniment în Spania, a fost pus într-o situație dificilă. Cu câteva minute înainte să ajungă la destinație, mașina în care se afla cunoscutul artist a făcut pană. Atunci, chiar a răbufnit fără să mai stea pe gânduri.
Oboseala și stresul, nopțile cântând la evenimente, iar zilele tot pe drum și-au spus cuvântul. Fratele lui Iancu Sterp le-a mărturisit și atunci fanilor săi cât de mult s-a supărat din cauza acestui incident. Totul s-a terminat cu bine și au ajuns la petrecerea unde trebuiau să cânte.
„Of, viață, dar cu ce-am greșit în viața asta? Am făcut pană. Mai aveam 5 minute până să ajungem. Suntem în Spania și oamenii care ne duc de la o cântare la asta, că am venit cu avionul normal, nu venim cu mașina, că nu suntem nebuni să venim cu mașina, dar de la cântare la alta, dintr-un oraș în altul mergem cu mașina și asta e, am făcut pană. Care ne-ați blestemat?”, spunea cântărețul, pe Instagram.