După o lungă și curajoasă luptă împotriva cancerului, Marius Țepeligă s-a stins din viață acum câteva zile. Pierderea sa a adus o durere grea în familia lăutarului. De curând, în fața locuinței sale a apărut ceva neașteptat.
Familia și prietenii îl plâng pe Marius Țepeligă, talentatul lăutar care a trecut în neființă. Mesajele de condoleanțe se răspândesc în mediul online. Cei care au dorit să îi aducă un ultim omagiu au avut ocazia să o facă la începutul acestei săptămâni.
Citește și: DOLIU ÎN LUMEA MANELELOR! APROPIATUL LUI COSTEL BIJU A MURIT, DUPĂ O BOALĂ GREA
După moartea lui Marius Țepeligă, lăutarul căruia i s-a încheiat suferința, luni după-amiază a avut loc priveghiul în locuința sa din Colentina. Cei care și-au dorit să îi aducă un ultim omagiu au avut această oportunitate.
Recent, pe platforma TikTok, au fost postate imagini din fața casei sale, unde se văd mai multe coroane de flori, simbol al faptului că oamenii nu l-au uitat pe talentatul cântăreț.
În fața porții se găsea și un tablou cu portretul lui Marius Țepeligă. Printre cei prezenți la priveghiul de luni s-a numărat și Costel Biju, un bun prieten al lăutarului.
Marius Țepeligă a fost nevoit să facă față unor grave probleme de sănătate după ce a primit diagnosticul de cancer. Cu speranța unei minuni care să îl vindece, lăutarul și soția sa, Andreea Neagoe, au mers în străinătate împreună cu câțiva apropiați pentru a încerca diferite tratamente.
În ajunul Crăciunului, el a ales să se apropie mai mult de spiritualitate. Cei care îl cunoșteau știau că era un om cu o credință profundă în Dumnezeu, iar în ziua de 25 decembrie, a decis să se pocăiască. Soția sa și cei doi copii au fost alături de el, oferindu-i sprijinul și dragostea lor necondiționată.
Doamne Iisus Hristoase, îți mulțumesc din suflet pentru că azi, în ziua Crăciunului, m-ai primit în împărăția ta. M-am botezat în cea mai sfântă zi. Amin și mulțumesc pentru tot, Iisuse, a transmis Marius Țepeligă, pe Facebook, în acea perioadă.
În ultima perioadă, starea sa de sănătate s-a deteriorat rapid, chiar și după intervenția chirurgicală din luna ianuarie, când părea că se recuperează. Din păcate, boala a revenit cu o intensitate mai puternică, iar tânărul lăutar nu a mai putut să îi facă față.
Citește și: DOLIU ÎN LUMEA MUZICII DE PETRECERE! MARIUS ȚEPELIGĂ, UN CUNOSCUT MANELIST, A MURIT