Scene ireale pe balconul uneia dintre clădirile cu cele mai scumpe apartamente din România, din Cartierul Francez. Vecinii, ajunși pe bună dreptate la disperare, s-au adresat siteului nr. 1 din România, strigând după ajutor. Despre ce este vorba? Un vecin, supărător de bogat și actual posibil candidat la Primăria Capitalei, este un adevărat monstru sexual: el își posedă cu regularitate și dexteritate partenerele pe balconul duplexului său de 3 milioane de euro.
Ritualul se repetă ziua, dar chiar și noaptea, nu de puține ori fiind văzute în crucea nopții mai multe partenere care îl satisfăceau pe bătrânul jucăuț. Una dintre observațiile unui vecin trecut prin viață este că tot ritualul durează deranjant de mult. Ceea ce duce la concluzia că milionarul ia albăstrele sau magiun, altă explicație neexistând. Într-o noapte, susține un alt vecin, de la un etaj apropiat, toată tevatura a durat nici mai mult nici mai puțin de trei ore, astfel încât stârnind chiar antipatia colacatarilor de sex masculin.
Vecinii sunt realmente în pragul colapsului: ei nu își imaginează cum un om poate să aibă o asemenea viață sexuală extrem de încărcată; cum un om are atât de multe partenere; cum se repetă continuu ritualul sexual din jacuzziul de pe balcon chiar și ore întregi și cum acesta să fie și posibilul Primar al Capitalei după Nicușor Dan?
Revenim cu detalii despre blonda și activitatea sa interesantă.