Natalie Kelly, mamă a trei copii, a reușit să rămână însărcinată în mod natural, în ciuda faptului că a fost diagnosticată cu ovare polichistice. Așa că a decis să ajute alte mămici, pentru a-și îndeplini visul de a avea copii.
Nataliei, în vârstă de 38 de ani, i s-a spus că are o problemă de sănătate, care o împiedică să poată face copii. Însă, în mod miraculos, a reușit să aibă trei copii pe cale naturală. Astfel, în noiembrie Natalie a dat naștere unui copil perfect sănătos, transformând visul de a avea o familie să devină realitate.
Natalie, asistent didactic voluntar, a decis să ajute și alte mămici care nu pot avea copii, mai ales că si ea a trecut prin același scenariu dureros. Femeiaeste voluntară într-o asociație de mame surogat, care ajută cuplurile să-și întemeieze o familie.
,,Am ajutat la întemeierea unei familii pentru altcineva și asta îmi doream să fac de ani de zile. Este un vis devenit realitate și pentru mine.”, a declarat aceasta potrivit The Mirror.
La vârsta de 21 de ani, Natalie a fost diagnosticată cu ovare polichistice -o afecțiune care poate afecta fertilitatea. Doctorii i-au spus că, dacă își dorește copii, trebuie să apeleze la o mamă surogat.
,,Să mi se spună că am nevoie de o mamă surogat pentru a avea o familie a fost devastator, deoarece, chiar și la 21 de ani, știam că vreau să fiu mamă într-o zi.”, a spus aceasta conform sursei menționate anterior.
Câteva luni mai târziu, ea se împăcase cu gândul că nu poate avea copii, când a fost diagnosticată cu melanom malign – cea mai mortală formă de cancer de piele posibilă – după ce o aluniță de pe brațul ei a devenit din ce în ce mai dureroasă. Operația a fost un succes, dar Natalie a fost sfătuită să nu înceapă încă tratamentul de fertilitate.
Când au trecut doi ani, fără nici un semn de revenire a cancerului, Natalie a îndrăznit să spere la o familie. Ea a întâlnit un nou partener cu câteva luni mai devreme și a început să caute o mamă surogat. Spre uimirea ei, însă, a rămas însărcinată pe cale naturală:
,,A fost un șoc atât de mare, nu m-aș fi așteptat niciodată. În ciuda faptului că doctorii mi-au spus că nu voi fi niciodată mamă, eram de fapt însărcinată. În timp ce mă uitam mirată la testul pozitiv, mi-am jurat că într-o zi voi ajuta pe altcineva să aibă un copil”.
Citește și: PENTRU ISABEL VIAȚA BATE FILMUL. TÂNĂRA A DESCOPERIT CĂ MAI ARE FRATE GEAMĂN MAI MARE CU ȘAPTE ANI DECÂT EA
Natalie a trecut prin multe situații cumplite, însă vestea că nu poate fi mamă pe cale naturală a doborât-o cel mai mult și a încercat să se informeze ce presupune a fi o mamă surogat. Însă, Dumnezeu a avut alte planuri cu ea și, după o sarcină fără probleme, s-a născut fiul ei, Archie, acum în vârstă de 12 ani. După ce le-a avut pe Amber, acum în vârstă de nouă ani, și Chloe, în vârstă de șapte ani – de asemenea, concepute natural – Natalie și-a ținut promisiunea de a-i ajuta pe alții:
,,M-am simțit incredibil de norocoasă să fiu mamă a trei copii. Acum am vrut să dau un pic din acest noroc altcuiva. Am jurat că voi fi o mamă surogat și voi face ca visul altcuiva de a avea o familie să devină realitate – deoarece știam cum este să crezi că nu vei putea fi niciodată părinte.”, a continuat aceasta.
Astfel, ea s-a alăturat organizației Surrogacy UK în martie 2020 și a discutat cu funcționarii publici Matt, în vârstă de 35 de ani, și James, în vârstă de 34 de ani, din Gloucestershire, la un eveniment social. Aceștia erau un suplu tânăr și-și doreau să aibă si un copil:
,,Din momentul în care am început să vorbim, am simțit o conexiune instantanee cu ei. S-au căsătorit în septembrie 2015 și de atunci erau disperați să întemeieze o familie împreună. Așa că m-am oferit să-i ajut și au fost încântați.”
Matt și James au mers la o clinică de fertilitate și au folosit o donatoare anonimă de ovule. Astfel că, Natalie le-a purtat-o în pântec pe Lyra, fiica celor doi bărbați:
,,Toți au fost un sprijin uimitor. Lyra a fost dată lui Matt și James pentru îmbrățișarea lor și a fost cel mai uimitor lucru de văzut. Mulți oameni spun că nu ar fi putut face ceea ce am făcut eu și m-au întrebat cum m-am simțit când am dat copilul. Dar nu era a mea ca să o «dau», într-adevăr – am purtat-o doar pentru o pereche de prieteni foarte dragi.”, a explicat Natalie.
FOTO: The Mirror