Andreea Bălan nu s-a uitat la bani atunci când vine vorba de propria locuință. Artista stă într-o vilă grandioasă, din zona Pipera, pentru care a scos inițial din buzunar mai bine de 850.000 de euro. Vedeta locuiește împreună cu fetițele și mama ei, iar în grandioasa casă este loc pentru toată lumea. Cum arată casa Andreei Bălan?
Andreea Bălan locuiește într-o casă de 340 de metri pătrați, situată în zona Pipera, din București. Într-un videoclip publicat pe contul personal de TikTok, cântăreața a făcut turul casei sale, iar fanii din mediul online au rămas impresionați. Locuința vedetei are foarte multe camere, printre care un living imens, 5 băi, 2 camere de joacă și un studio.
(CITEȘTE ȘI: ANDREEA BĂLAN A FOST LUATĂ PRIN SURPRINDERE DE VALENTINE’S DAY. CE CADOU A PRIMIT DE LA TENISMENUL VICTOR CORNEA)
Vila Andreei Bălan este construită pe un teren de 500 de metri pătrați și a fost inițial concepută ca un duplex. Însă, cântăreața a decis că are nevoie de mai mult spațiu, așa că a unit cele două case și se bucură acum de o locuință uriașă. Pe lângă vila impunătoare, artista are și o curte exterioară pe măsură, care găzduiește 3 locuri de parcare și o zonă generoasă de relaxare.
„Nu plătesc chirie în București. Da (n.r. Are casa ei). Ținând cont că e zona foarte bună, casa e foarte mare. În Pipera. Cred că în jur de 850.000 de euro. Este o casă mare, cu multe camere, 3 locuri de parcare. A fost construită ca duplex, inițial, dar acum este o casă mare”, a spus Andreea Bălan, în deschiderea clip-ului în care își prezintă locuința.
Mai întâi, cântăreața a prezentat zona de parter a locuinței sale, unde tronează un living imens, cam cât un apartament, care are 120 de metri pătrați. În zona de living, blondina are amenajat un spațiu de relaxare, cu două fotolii de făcut masaj, dar și un spațiu amenajat special unde își face fotografii și filmează clipurile pe care le postează în mediul online.
Tot în zona de parter, în continuarea living-ului se află și bucătăria, acolo unde mama cântăreței își petrece majoritatea timpului, iubind să gătească. De asemenea, tot aici se află și „spălătoria familiei”, o cameră ce găzduiește două mașini de spălat și un uscător.
„Living-ul are 120 mp, iar aici este colțul de făcut poze și reels-uri. Bucătăria e și ea foarte mare. Mama gătește cel mai bine și are grijă de noi trei. Aici este spălătoria. Spălăm cu 2 mașini de spălat, cu uscător, călcător, tot ce trebuie pentru că avem 2 copii. Când suntem cu copii sunt multe lucruri de spălat”, a mai spus Andreea Bălan.
De asemenea, artista mai are tot la parter și un studio de înregistrări, care este antifonat și urmează să fie echipat cu aparatura corespunzătoare.
„Aici e studioul de înregistrări. Este făcut ca și studio de înregistrări, doar că nu avem aparatură, dar este antifonat ca și studio. Nu mi-ar plăcea să mă trezesc nicăieri în afară de acasă. Îmi place la mine acasă foarte mult”, a mai spus Andreea Bălan.
Mai mult, Andreea Bălan a mai dezvăluit că are și 5 băi, iar la etajul unu al vilei pe lângă dormitoarele tuturor membrilor casei, există și două camere transformate în spațiu de joacă pentru fiicele sale, dar și o cameră destinată animăluțelor casei.
(VEZI ȘI: ANDREEA BĂLAN ȘI VICTOR CORNEA AU LUAT-O PE DRUMURI DIFERITE. CE S-A ÎNTÂMPLAT DUPĂ CUPA DAVIS)