Deși trece printr-o perioadă destul de grea și așteaptă cu nerăbdare verdictul în cazul de dopaj în care este implicată, Simona Halep nu stă degeaba. De când nu a mai intrat pe terenul de tenis, sportiva pare că s-a apucat de afaceri. Recent, aceasta a investit în zona de imobiliare și a făcut o tranzacție de 3 milioane de euro. Jucătoarea de tenis și-a achiziționat două „bijuterii”, iar pentru ele a bătut palma cu Cosmin Olăroiu.
Simona Halep trece în această perioadă prin emoții mari. Săptămâna trecută, fosta campioană a ajuns în Elveția, acolo unde și-a susținut nevinovăția în fața celor de la TAS. Pentru a-și mai lua mintea de la ce se întâmplă acum, sportiva pare că a decis să investească într-un domeniu nou. Așa că recent, aceasta și-a achiziționat două apartamente de lux în Capitală și a scos din buzunar pentru ele o sumă frumoasă de bani.
Așa cum spuneam, recent, Simona Halep a achiziționat două apartamente de lux în Capitală. Locuințele cu două dormitoare, trei băi și o suprafață de 165 de metri pătrați sunt situate într-un complex construit de o asociere din care fac parte: Cosmin Olăroiu, Dorin Mateiu, fostul patron al producătorului de carne Elit Cugir și Gheorghe Stelian.
Apartamentele cumpărate de Simona Halep se află la etajul 5 al complexului One Rahmaninov din nordul Bucureștiului și au un preț de 1,57 de milioane fiecare. Vederea este spre lacul Floreasca și parcul Verdi.
„One Rahmaninov este în acest moment cel mai luxos condominiu mare, adică ne-boutique și ne-turn. Și singurul, deocamdată, cu servicii de concierge, din câte știu. Dacă ar fi fost cu 790 de metri mai încolo, adică dincolo de Lacul Floreasca și de Eliade, ar fi vândut apartamentele cu peste 10-12.000 euro/metru pătrat. Dar așa, le vând doar la mai puțin de jumătate, aproape de 6.000. Când au fost puse în vânzare, în 2018, prețurile erau între 4.500 și 6.800 euro/metru pătrat”, scrie George Butunoiu, pe site-ul său Property Index.
Simona Halep traversează cea mai neagră perioadă din cariera ei. Românca a fost suspendată din tenis, în urma scandalului de dopaj în care este implicată. Însă, săptămâna trecută, sportiva și-a susținut nevinovăția în fața celor de la TAS. După zile întregi de audieri, fostul lider WTA își așteaptă acum cu sufletul la gură verdictul.
„Sunt foarte încrezătoare că adevărul va ieşi la iveală şi se va demonstra că nu am avut intenţia de a mă dopa vreodată şi nici nu m-am dopat vreodată. Nu ştiu când va veni verdictul. Nu ştie nimeni”, declara Simona Halep, imediat după audieri.
(VEZI ȘI: PATRICK MOURATOGLOU ŞI-A ASUMAT VINA PENTRU DOPAJUL SIMONEI HALEP! CE ÎNSEAMNĂ ASTA PENTRU ROMÂNCĂ)