Bianca Drăgușanu (41 de ani) este adepta operațiilor estetice. Recent, și-a făcut o schimbare majoră, iar acum a venit rândul mamei sale să treacă pe la cabinetul medicului. Vedeta a însoțit-o și a spus că, în urma intervențiilor, va deveni și mai frumoasă decât este.
Bianca Drăgușanu ar putea fi numită „regina transformărilor”. Chiar dacă a fost criticată de nenumărate ori pentru că a apelat la operațiile estetice, blondina nu a ascultat de gura lumii. Din contră, trece pe la cabinetul medicului de fiecare dată când simte nevoia de „retușuri”. Ei bine, acum a decis că este momentul să aibă și mama ei parte de o schimbare. Deja s-a gândit la ce intervenții să fie supusă.
În urmă cu câteva săptămâni, iubita lui Gabi Bădălău a apelat, din nou, la medicul estetician. Bianca Drăgușanu vrea să arate mereu impecabil, așa că nici măcar nu s-a uitat la bani. Pentru noile modificări la nivelul feței, a scos din buzunar aproximativ 11.000 de euro.
„Am foarte mari emoții. Vă prezint astăzi echipa de doctori care urmează să mă opereze în următoarele zile. Urmează să îmi fac o intervenție de lifting facial, dar teoretic vreau să îmi repar toată fața.
Fața mea a fost stricată în primul rând de forma buzelor pe care o am și pe care am injectat-o vreo 20 de ani mult și prost, iar acum sunt cu echipa de doctori care încearcă să mă repare și cred că o să fie cu succes”, a spus Bianca Drăgușanu, în mediul online, înainte de intervențiile estetice.
Blondina a stat aproximativ 7 ore în sala de operații, iar câteva zile a fost nevoită să poarte cagulă. Însă, acum arată așa cum și-a dorit și este extrem de mulțumită de rezultat. Mai mult decât atât, a decis să o ducă și pe mama ei la „tunat”. Cele două au mers împreună la clinica unde Bianca Drăgușanu a început transformarea spectaculoasă.
„Dragii mei, sunt cu doamna mama. Mă duc să o fac și mai frumoasă, mă duc să o duc la botox. Poate îi umplem puțin buzele cu acid hialuronic și, ca de obicei, ea are emoții. A mai făcut asta de vreo două ori în viața ei, acum va fi a treia oară și va fi ceva foarte frumos și discret.”, a spus Bianca Drăgușanu, pe Instagram.
Mama vedetei nu va avea parte de o schimbare, majoră, ci doar de câteva mici intervenții pentru a-și întineri tenul. Ea a explicat că se simte foarte bine să meargă în cabinetul medicului estetician. În plus, fiica ei îi este alături.