Mircea Diaconu, invitatul lui Adrian Artene în cadrul podcastului „ALTCEVA”, a povestit cum a ajuns, de la practicant de handbal, la actor. Cum și-a croit acest drum, dar și cine i-a fost îndrumător, aflați în rândurile de mai jos! Totodată, pentru a vizualiza discuția integrală dintre Mircea Diaconu și directorul editorial al Grupului Gândul, abonați-vă la canalul de YouTube ”ALTCEVA cu Adrian Artene”.
Mircea Diaconu: Eu făceam sport. Handbal. Și eram în echipa școlii și traversam un culoar, cu un prosop de gât, mă duceam la dușuri. Și trece un profesor tânăr, de germană, și se uită la mine și mă bagă într-o clasă alături. Acolo erau șapte fete dintre cele mai grozave ale liceului nostru și un băiat care cânta la fluier. M-am dus, că eu nu comentam. Și problema era că fetele stăteau în semicerc, spuneau ce spuneau și cântau ce cântau și într-o parte era un băiat care cânta la fluier și mai trebuia un pilon de aceeași înălțime. M-a pus profesorul să învăț o poezie, după care m-a pus să o spun. „Uite cum trebuie: te așezi pe scenă, în fața publicului, că nu e o grămadă de cartofi să te uiți la ea. te uiți puțin deasupra lor, întorci și corpul 15 grade în partea cealaltă și dai drumul la poezie”. A fost singura indicație pe care am avut-o eu. Dar cu asta, așa cum mi-a zis el, am intrat în concursul ăla și mi s-a dat premiul I.
(VEZI ȘI: Sfinții care-i vorbesc din icoane lui Mircea Diaconu: „Încerca să fugă de pe cruce, de soartă”)
Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la [email protected], să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.