Nuți, bona familiei Prodan – Reghecampf, a devenit un personaj îndrăgit, după ce a apărut pe micile ecrane încă de la primul sezon al reality show-ului ce prezenta viața fostului cuplu. La mai bine de 10 ani de atunci, femeia este de nerecunoscut.
Cu timpul, Nuți a devenit pentru familia Anamariei Pordan mai mult decât o bonă. Cele două sunt și prietene foarte bune. Mai mult, femeia a însoțit-o pe impresară în aproape toate călătoriile. Ea a fost alături de vedetă în toate momentele importante. Totuși, o dată cu încheierea reality show-ului „Prodanca și Reghe”, Nuți nu a mai apărut în lumina reflectoarelor. Însă, acum va fi din nou prezentă pe micile ecrane.
Anamaria Prodan a mărturisit că îi este veșnic recunoscătoare bonei sale pentru că i-a crescut copiii foarte frumos. Acum, Sarah, Rebeca și Bebe o consideră ca pe o a doua mamă. Nuți a intrat în familia Prodan – Reghecampf în urmă cu aproape 25 de ani. Astfel că s-a format o legătură strânsă între ea și impresară.
„Ea nu mai e bonă, e familia mea. Mergem peste tot, de 23 de ani este umbra mea. Copiii mei sunt copiii mei. Avea 23 de ani când a venit. A crescut copiii atât de frumos, cu frică de Dumnezeu și cu respect.
Astăzi mă distrez foarte tare când văd cum se iau la harță. E un respect incredibil, a doua mamă. Eu mai mult plecată, Sarah a rămas de la șapte luni cu ea.”, a declarat Anamaria Prodan, la Antena Stars.
Acum, Nuți este total schimbată. După aproape 10 ani de la prima apariție pe micile ecrane în reality show-ul „Prodanca și Reghe”, bona a ajuns de nerecunoscut. Chiar la finalul anului trecut, Anmaria Prodan a publicat câteva imagini cu Nuți, realizate la ziua de naștere a impresarei.
Anamaria Prodan a pregătit și o surpriză pentru cei care o simpatizează pe Nuți. Femeia va apărea din nou pe micile ecrane, alături de vedetă, în noul reality show despre viața ei, „Punct și de la capăt”, difuzat pe Antena Stars.
„Acesta chiar este proiectul de suflet. Am filmat peste tot pe unde am colindat. În America, am filmat fiecare moment important din viața mea. Propunerea reality show-ului a venit atunci când chiar aveam ceva de spus, când îmi revenisem fabulos. Mi-a fost dor și le-a fost dor, culmea și copiilor. De acum încolo vacanțele sunt cu camerele după noi.”, a declarat Anamaria Prodan.