Ramona Olaru și-a ascuns bine noul iubit, despre care doar a vorbit și l-a transformat, astfel, în marele mister al showbiz-ului. Asta până când CANCAN.RO i-a dibuit, iar imaginile au ”demolat” discreția de care se înconjurase asistenta de la Neatza cu Răzvan și Dani. Doar că iubitul ei, până atunci misterios, a ”trădat” și a ieșit în oraș cu fosta lui Pepe. Explicațiile au curs imediat, din ambele părți, toate pozitive, dar oare așa-i? Pe vedetă am surprins-o din nou. Nu cu al ei iubit, ci cu omul pe umărul căruia a plâns, pe umărul lui Cuza! Se împacă? Avem imaginile, în exclusivitate!
Și cine ar fi crezut, până la urmă?! După despărțirea de răsunet dintre ei întâmplată acum ceva ani, după ce au declarat că nu mai au niciun fel de legătură, chiar dacă lucrează împreună, după ce au zis că nu-și vorbesc în afara platoului de la Antena 1, acum, mai nou, ies împreună. E o situație cam complicată la mijloc!
Totul s-a petrecut, în urmă cu doar câteva seri, într-un club din nordul Capitalei. Cei doi au fost zăriți de CANCAN.RO în timp ce se distrau la maxim unul în compania celuilalt, nu de alta, dar rădeau de mama focului. Ba chiar Cuza, la un moment dat, s-a apropiat de Ramona Olaru și i-a șoptit câteva vorbe la ureche.
Ce i-o fi zis de i-a luminat chipul din cale afară… numai ei știu! Ori poate i-o fi alinat bine rănile lăsate de „iubitul misterios”, cel care a fost zărit în compania Ralucăi Pastramă la doar o zi după ce CANCAN.RO a dezvăluit că el și Ramona Olaru formează un cuplu. (vezi AICI detalii)
Nimănui nu i-ar fi comod să-și zărească partenerul alături de o altă femeie. Cu atât mai mult cu cât s-a întâmplat în văzul unei țări întregi. Că o fi aflat Ramona Olaru din presă pe unde i-a umblat partenerul în ziua respectivă… doar ea știe! Cert e că, în exclusivitate pentru CANCAN.RO, atât ea, cât și Raluca Pastramă au avut aceeași versiune despre subiect: bărbatul misterios și fosta lui Pepe ar fi doar prieteni (vezi AICI detalii).
Și ideea e că acum, Ramona Olaru a ales să petreacă-n club în compania fostului, nu a actualului! Coincidență sau nu, fapta s-a petrecut după ce el a fost zărit cu Pastramă. Deci e posibil ca la mijloc să fie vorba de un fel de răzbunare! Cine știe?!
Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la [email protected], să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.