Începutul anului 2024 a adus în cinematografele din România filmul „Tati part-time”, în care în rolurile principale se află Alex Bogdan și Eva Măruță. Producția a ajuns imediat pe primul loc în box ofiice, însă nimeni nu se aștepta ca fiica Andrei să fie „linșată” în mediul online după premieră. Eva Măruță a fost ținta criticilor, iar acum Adela Popescu intervine în acest scandal.
Recent, Eva Măruță și-a făcut debutul pe marile ecrane, însă acesta a fost marcat de un val de hate. După premiera filmului, numeroși cârcotași s-au ridicat și s-au revoltat spunând că micuța a fost aleasă pentru rolul principal fără a fi organizat un casting, sigurul lucru care a contat fiind acela că este fiica unor vedete. Astfel, comentariile negative au împânzit rețelele sociale.
(CITEȘTE ȘI: ADELA POPESCU ȘI-A DAT SOȚUL DE GOL! CUM O ÎMPACĂ RADU VÂLCAN ATUNCI CÂND E SUPĂRATĂ PE EL „VINE ȘI-MI SPUNE…”)
Așa cum spuneam, Eva Măruță a fost aspru criticată în mediul online, iar prestația sa a fost desființată de către cârcotași. Valul de critici a fost unul extrem de mare și greu de gestionat, mai ales de un copil de numai 8 ani.
În urma celor întâmplate, mai multe vedete au reacționat și i-au condamnat pe cei care au simțit nevoie să îi transmită mesaje urate unui copil. În controversa legată de Eva Măruță s-a implicat acum și Adela Popescu, vedeta arătându-se revoltată de tot ce se întâmplă.
Aceasta a spus că Eva Măruță merită doar aplauze pentru rolul pe care l-a făcut, subliniind că pentru un copil de 8 ani, indiferent cine este el și ce părinți are, este un lucru foarte greu să filmezi, să înveți textul și să reziști pe platourile de filmare.
„Eu chiar sunt foarte revoltată și chiar o să fac și o postare legat de povestea asta cu Eva. Am vorbit și cu Dana și am vorbit cu toate prietenele noastre, prietenele mele care au copii, că nu e posibil așa ceva.
E foarte multă muncă. Știu ce înseamnă presiunea regizorului, presiunea să înveți atât de multe texte. Sunt puțini oameni, mai ales copii, care înțeleg această convenție de a fi în fața camerei, de a înțelege cum e cu lumina, să respecți tot felul de indicații, să aștepți replica, s-o dai cu sens. Să fii credibil, să intri în rol. Este ceva extrem de complicat.
E mult spus traumă. Eu am trecut printr-o poveste similară, când eram un pic mai mare, e adevărat. Chiar și atunci a fost foarte greu. Am jucat într-un serial care nu a mers, iar insuccesul a fost asociat, desigur, cu mine, dar atunci nu existau rețelele sociale. E mai dureros ca la un sportiv. Când faci un act artistic și cineva îți spune că nu e bine e ca și cum îți spune că sufletul tău nu e bun.”, a spus Adela Popescu.