Connect-R (41 de ani) a dezvăluit motivul pentru care el și mama fetiței sale, Misha (32 de ani), au luat-o pe drumuri separate. Artistul, pe numele lui real Ștefan Relu Mihalache, a explicat ce l-a făcut să o înșele pe fosta lui parteneră de viață.
În septembrie 2014, după un an de la cununia civilă, Misha și Connect-R și-au unit destinele și în fața lui Dumnezeu. Cei doi au fost căsătoriți 5 ani, timp în care au devenit și părinții unei fetițe, Maya, în vârstă de 9 ani. Iar în anul 2018 au decis să divorțeze. Totuși, au ales să rămână sub același acoperiș și să călătorească împreună. În plus, artistul crede că ar mai putea exista o șansă de împăcare.
Citește și: APARIȚIE SURPRINZĂTOARE LA LANSAREA FILMULUI „BĂIEȚI DEȘTEPȚI”. MISHA ȘI CONNECT-R, DIN NOU ÎMPREUNĂ! FOTO
Connect-R a lansat o carte despre viața sa. Artistul a relatat experiențele care l-au marcat, dar și regretele care l-au măcinat. Cântărețul a povestit în unele pagini și despre divorțul de Misha. A dezvăluit adevăratul motiv al despărțirii.
„În vremea în care eu nu mă cunoșteam pe mine, când eram un dobitoc, m-a prins, m-a descoperit că aveam o altă relație. Și nu o dată, de câteva ori!”, a dezvăluit Connect-R în cartea lui.
Așadar, artistul a recunoscut că a înșelat-o pe fosta soție și este conștient că i-a adus multă suferință. Comportamentul său a fost rezultatul unei vieți dezordonate. Connect-R a dezvăluit că la acea vreme era consumator de alcool și substanțe interzise. Astfel că Misha nu a mai putut suporta numeroasele greșeli făcute de cântăreț și a decis să pună stop. Însă, acum acesta a renunțat la vicii și este un alt om.
Misha și Connect-R au relație atipică pentru doi foști parteneri. Deși s-au despărțit de 5 ani, locuiesc în continuare sub același acoperiș, iar în vacanțe merg doar împreună. Până acum, nu și-au refăcut viața alături de alte persoane.
Artistul susține că este o persoană schimbată și chiar speră la o împăcare. Cântărețul a mărturisit că ar fi bucuros, dacă el și mama fetiței sale ar reuși să se apropie din nou.
„Toate vacanțele mele, de cinci ani, de când am divorțat, nu sunt decât cu ea și cu fata. Eu nu plec în vacanță cu femei, cu gașcă, nu există așa ceva. Merg cu fosta mea soție și cu fata în vacanță. Suntem împreună, dar fără nicio apropiere intimă, fără sex. Noi nu ne-am refăcut viața, suntem singuri.
Eu aș vrea să îmi refac viața, cred că și ea ar vrea, doar că nu, deocamdată. Eu am trecut de purgatoriu, sunt stabil, știu cine sunt. Dar nu am nicio relație și nici nu îmi voi face. Spun hotărât: nu îmi voi face o altă relație până când ea nu își va face o altă relație. Eu voi ține ușa asta deschisă.
Cred foarte tare că atunci când Dumnezeu binecuvântează doi oameni cu un prunc, el are ceva planuri cu cele trei suflete. Eu mai aștept. Și ea cred că mai așteaptă. Și dacă reapropierea se va face, eu voi fi foarte bucuros. În momentul în care ea își va reface viața, am să închid și eu acest capitol. Distanța dintre noi cred că este o binecuvântare.”, a dezvăluit Connect-R în cartea sa.
Citește și: CUM INTERVINE MICUȚA MAYA ÎN RELAȚIA LUI CONNECT-R CU MISHA: ”DACĂ POATE, VINE ȘI EL!”