Spike nu prea mai este „Zeu”, așa cum spune una dintre piesele sale. După ce a fost hulit de toți amicii lui Cătălin Bordea, acum „și-a luat-o” și de la Tudor Gheorghe. Maestrul a spus ce părere are despre „remake-ul” de la „Au înnebunit salcâmii”.
În urmă cu 4 ani, Spike a lansat un remake al piesei „Au înnebunit salcâmii”. Melodia, transformată într-o variantă rap, a avut un mare succes. A împânzit posturile de radio și a adunat peste 35 de milioane de vizualizări pe Youtube. Acum, artistul și compozitorul Tudor Gheorghe, în vârstă de 78 de ani, a vorbit pentru prima oară despre melodia lansată de cel care i-a furat partenera lui Cătălin Bordea.
Spike o duce foarte bine pe plan sentimental, după ce s-a cuplat cu Livia Eftimie, fosta soție a lui Cătălin Bordea. Însă, din alte puncte de vedere pare să întâmpine probleme. După ce a fost hulit și condamnat de toți prietenii celebrului comediant pentru că a „atentat” la fosta lui parteneră, acum artistul „și-a luat-o” și de la Tudor Gheorghe. Compozitorul a vorbit despre remake-ul de la „Au înnebunit salcâmii”.
„Cum să spun? La început am avut așa… Că nu mai semăna deloc cu ce am cântat eu. Fiul meu, care e generația lor, a zis: «Tata, a test, e foarte interesant. Ia să vezi cum se va schimba toată povestea». Ei știau piesa cântată de băieții ăștia, dar nu știau originalul. Înțelegi? Pe urmă au fugit să audă și originalul și a fost altceva.
A fost foarte bine. Eu am fost de acord (n.red.: să-l lase pe Spike să facă remake-ul). Băieții au fost foarte eleganți, m-au întrebat și le-am dat acceptul fără niciun fel de problemă”, a declarat Tudor Gheorghe, în podcast-ul lui Damian Drăghici.
În plus, artistul a mărturisit că ascultă manele. Mai mult decât atât, celebrul compozitor a avut cuvinte de laudă la adresa lui Adrian Minune.
„Eu ascult și manele. Nu mă deranjează, sunt niște copii formidabili, niște glasuri excepționale. Adrian Minune este un glas remarcabil. Vorbesc despre copiii de la început, care au început cu manelele, după aceea au degenerat.
S-au schimbat și temele, chipurile alea cu silicoane, cu bani aruncați, nu mai e muzică… Na, na, na. Găsiseră ritmul ăsta. Maneaua n-au inventat-o ei. Turcismele, muzica orientală, cum să spun, frumoase! Ușor, prin vulgarizare prin obsedanta temă anii, banii și dușmanii… Trei cuvinte sunt”, a mai spus Tudor Gheorghe.
Citește și: CĂTĂLIN BORDEA A DAT VERDICTUL! RELAȚIA LIVIEI CU SPIKE ESTE SORTITĂ EȘECULUI: „E PANSAMENT, TREABA LOR”