Gabriela Cristea în vârstă de 49 de ani a fost de multe ori ținta atacurilor din mediul online. Internauții sunt mereu atenți la felul în care se afișează atât pe rețelele de socializare, cât și în emisiunea Mireasa – Capriciile Iubirii, de la Antena Stars, iar uneori este atacată dur. Acum, vedeta a transmis un mesaj suburban pentru criticii de pe internet.
Prezentatoarea TV s-a confruntat, de-a lungul timpului, cu multe critici apărute în mediul online. Unii au acuzat-o că a pus câteva kilograme în plus, alții au subliniat că ar fi neîngrijită pentru că s-a afișat cu oja sărită, iar cel mai cunoscut episod este cel în care a fost acuzată că a consumat alcool înainte de emisiune. Chiar dacă, uneori, a încercat să fie rezervată, acum a răbufnit.
Citește și: GABRIELA CRISTEA L-A DESPĂRŢIT PE TAVI CLONDA DE IUBITĂ. POVESTEA NEŞTIUTĂ DE LA ÎNCEPUTUL RELAŢIEI LOR
Gabriela Cristea încearcă să nu se lase doborâtă de valul de critici din mediul online. Vedeta demonstrează că nu se lasă afectată și îi sfătuiește și pe cei din jur să nu bage în seamă „gura lumii”. Recent, în timp unei ediții a emisiunii pe care o prezintă, Mireasa – Capriciile Iubirii, soția lui Tavi Clonda a avut o discuție despre acest subiect cu unul dintre concurenți.
Tânărul și-a arătat îngrijorarea despre faptul că unele informații apărute pe rețelele de socializare pot influența votul telespectatorilor. În acel moment, fără sî stea pe gânduri, prezentatoarea TV l-a sfătuit să nu ia în calcul mesajele negative apărute în mediul online. Mai mult decât atât, Gabriela Cristea a dat drept exemplu, situațiile prin care a trecut chiar ea atunci când a fost criticată.
„Nu mai da credibilitate așa, tuturor… Serios! Cred că sunt aceiași care m-au denigrat și pe mine. Așa, și? Vezi că m-am îngrășat și am dosul suficient de mare ca să aibă ce să reproșeze. Hai să nu ne hazardăm”, a reacționat vedeta.
Așadar, soția lui Tavi Clonda a dat de înțeles că nu o afectează informațiile negative apărute în mediul online, în ceea ce o privește.
Gabriela Cristea a primit numeroase jigniri după un episod ce a avut loc în luna iunie a acestui an. La acel moment, a apărut un filmuleț cu ea în mediul online, realizat în pauza emisiunii pe care o prezintă. Criticii de pe rețelele de socializare au acuzat-o atunci că a consumat băuturi alcoolice înainte de a veni pe platourile de filmare.
Vedeta nu a dezbătut subiectul, însă recent a fost invitată într-un podcast, unde a vorbit despre acel moment. Prezentatoarea TV a ținut să spună ce s-a întâmplat în luna iunie.
„Este un grup, la emisiunea pe care o prezint. Este un grup de susținători, știi că sunt împărțiți, că toate reality show-urile. Astea au o grămadă… de eu îl susțin pe ăla, eu îl susțin pe ăla, iar fetele alea nu mă plac! Și pentru că eu sunt o tipă destul de expresivă, tot timpul gesticulez, fac glume multe, într-o zi poate am fost un pic mai agitată și haioasă!
Și au zis că sigur am consumat ceva! Cum să îmi permit vreodată, în viața mea, să mă duc la mine în emisiune (n.r. – în stare de ebrietate), eu îmi respect meseria pe care o am! Și, pe lângă asta, eu nu consum alcool”, a declarat Gabriela Cristea, în podcast-ul Acasă la Măruță.
În ciuda imaginilor apărute în vara acestui an, prezentatoarea de la Antena Stars neagă faptul că ar fi consumat alcool înainte de emisiune.