Producătorii emisiunii America Express îi provoacă pe concurenți, prin probele pe care le pregătesc pentru ei, să își întreacă limitele. Chiar dacă uneori au tendința de a spune că nu mai pot face față, alteori momentele grele pot fi în avantajul lor. Doina Teodoru, de exemplu, a reușit să scape de o fobie.
Iubita lui Cătălin Scărlătescu a povestit că avea o mare frică, înainte de a participa la show-ul de la Antena 1, însă în urma aventurii pe care a trăit-o, a reușit să scape de ea. Mai mult, actrița a povestit cum a reușit să „se trateze” de această teamă tocmai în urma unei probe pe care a fost nevoită să o ducă la bun sfârșit.
Concurenții America Express sunt puși adesea în fața unor provocări dificile, fie că este vorba de mișcare fizică multă sau de a mânca anumite preparate dezgustătoare. Totuși, emisiunea a ajutat pe unii participanți să scape de anumite frici. Iubita lui Cătălin Scărlătescu a povestit cum a reușit să treacă peste o mare fobie pe care o avea, cu ajutorul unei probe.
„Eu aveam o mare, mare fobie de tot ce înseamnă insecte, chestii mici și imprevizibile. Tocmai am fost pusă în situația aia că a trebuit să stau pe un scaun și au dat drumul la tot felul de animale pe noi. Ăla a fost un exercițiu.”, a spus Doina Teodoru, în cadrul emisiunii Xtra Night Show.
În timp ce actrița a scăpat de fobia de insecte, iubitul ei a spus „adio” durerilor de genunchi. Cei doi se temeau că vor fi nevoiți să plece mai repede din emisiune din cauza problemelor de sănătate ale celebrului chef, însă nu a fost deloc așa. Dimpotrivă, mișcarea pe care Cătălin Scărlătescu a făcut-o la America Express a constituit un avantaj.
„Cătălin avea niște dureri foarte mari de genunchi când am plecat și era speriat că se va întâmpla ceva acolo, dar mergând foarte mult, alergând a mai dat câteva kilograme jos și nu a mai simțit nimic.”, a adăugat actrița.
Multe cupluri au dezvăluit că experiența America Express i-a schimbat. În timp ce unii s-au declarat mai puternici, alții chiar s-au despărțit. Ei bine, o transformare a avut loc și în cuplul Doina Teodoru- Cătălin Scărlătescu. Actrița a dezvăluit ce s-a întâmplat cu ea și celebrul chef, după întoarcerea în țară.
„Foarte liniștiți, ne-am liniștit de tot! Eu încă mă mai gândesc cu nostalgie la aventura asta, mi-a plăcut tare mult. A fost greu, într-adevăr, au fost multe momente de tensiune, dar nu mi s-a părut nimic ieșit din comun, ceva să mă facă să zic: