După ce și-a slujit ca un câine credincios stăpânul, pe Gheorghiu-Dej, și a obținut puterea deplină în dauna lui Gheorghe Apostol, sferto-analfabetul Nicolae Ceaușescu avea să devină un obsedat apologet al celui mai criminal sistem politic din istoria lumii, comunismul. Și-a făcut ucenicia de călău la Vadu Roșca (Vrancea), în 4 decembrie 1957, atunci când a ordonat din postura de adjunct al ministrului Forțelor Armate, deschiderea focului asupra țăranilor care se împotriveau colectivizării. Au murit nouă oameni, alți 48 fiind răniți. Mai târziu, a demonstrat că moartea este jucăria sa preferată când e vorba de ceva/cineva potrivnic idealurilor regimului condus de el. Indiferent cât de departe de mintea-i afectată se afla ținta luată în lunetă. Pentru asta nu a șovăit să plătească asasini.
Unul dintre mercenari era Ilich Ramírez Sánchez, cunoscut sub numele de Carlos „Șacalul”, un terorist născut în Venezuela, condamnat de trei ori la închisoare pe viață: în 1997 pentru asasinarea în 1975 a unui informator al guvernului francez și a doi agenți francezi de contrainformații, în 2011 pentru patru atacuri teroriste comise în 1982 și 1983 în Franța, soldate cu uciderea a 11 oameni și rănirea altor 150, și în 2017, pentru un atac cu grenadă la Paris care a omorît în 1974 doi oameni și a rănit alți 34.
Individul cu patalama de killer și-a făcut studiile la Moscova, după care s-a alăturat Frontului Popular pentru Eliberarea Palestinei, iar cel care l-a recrutat i-a dat numele de cod Carlos, după rădăcinilile sale sud-americane. Marxist-leninist convins, Carlos a fost unul din cei mai notorii teroriști politici ai lumii, având la activ o serie de atacuri criminale împotriva mai multor obiective din țări occidentale. A fost protejat și sprijinit de STASI (securitatea din RDG), de KGB și de Securitatea lui Nicolae Ceaușescu. Mulți ani s-a aflat printre cei mai căutați criminali din lume, și se relatează că a fost poreclit „Șacalul” de un corespondent al ziarului „The Guardian”, după ce acesta a văzut un exemplar din romanul „Ziua Șacalului” de Frederick Forsyth printre lucrurile care îi apațineau omului cu simbrie de ucigaș. A fost capturat în 1994 în Sudan și predat autorităților franceze, care l-au judecat și condamnat la închisoare pe viață în trei procese separate, conform europalibera.ro.
De numele lui Carlos sunt legate și mai multe acțiuni criminale împotriva departamentului românesc al postului de Radio Europa Liberă de la începutul anilor 1980. După prima condamnare a teroristului, aceea din 24 decembrie 1997, Radu Călin Cristea și Nestor Ratesh, ultimul corespondent la Washington al postului, la vremea aceea directorul secției române de la Radio Europa Liberă, au stat de vorbă la microfonul „Actualității românești” în ianuarie 1998 despre acțiunile coordonate de Carlos „Șacalul” împotriva postului de radio, acțiuni comandate și sprijinite logistic de regimul ceaușist de la București: cărți în colete cu explozibil trimise lui Șerban Orescu (colaborator, apoi redactor la Europa Liberă), dizidentului Paul Goma, fostului ministru Nicolae Penescu, și explozia unei bombe la sediul din München al Europei Libere, pe 21 februarie 1981.
Imediat după fuga în Vest a șefului Securității, Ioan Mihai Pacepa, Nicolae Ceauşescu a căutat să îl elimine pe omul care până la trădare îi fusese unul dintre cei mai de încredere apropiaţi. Şi cum „prietenul la nevoie se cunoaşte”, dictatorul libian Muammar al- Gaddafi l-a sfătuit pe Ceauşescu, la începutul anilor 80, să apeleze pentru „lichidarea „problemei” la „Carlos Şacalul”. Colonelul Sergiu Nica afirma într-un raport, în 1990 că CIE (Centrala de Informaţii Externe) l-a folosit pe „Carlos Şacalul” pentru „neutralizarea trădătorului Pacepa”, fiind confirmat şi de alte surse din cadrul serviciilor de informaţii din România. Dictatorul libian tocmai îi comandase atunci cunoscutului terorist asasinarea preşedintelui american, Ronald Reagan. Costul pe care era dispus să îl plătească Gaddafi pentru „capul” liderului de la Casa Albă era de 100 de milioane de dolari. În schimb Ceauşescu s-a arătat dispus să plătească două milioane de dolari lichidare omologului său african.
Cum ambele atentate trebuiau să aibă loc pe teritoriul SUA, teroristul le-a acceptat la pachet. Pentru ducerea la îndeplinire a planului, spionajul românesc apelase pentru a-i facilita misiunea lui Carlos la fostul comandant al unităţii speciale „Task Force 157” din Vietnam, Edwin P. Wilson, ce avea legături cu CIA. Soarta a făcut ca Wilson să intre pe mâna autorităţilor americane într-o altă conjunctură. La interogatoriu acesta a cedat şi a devoalat planurile de asasinare a lui Regan şi Pacepa.
Securitatea îl plătise pe venezuelean şi pentru a rezolva o altă problemă spinoasă pentru regimul Ceauşescu:Radio Europa Liberă. Operaţiunea „Tangoul Munchenez”, iniţiată de Carlos prevedea lichidarea unor români aflaţi în exil, ce lucrau la Europa Liberă, prin detonarea unei bombe în cadrul secţiei române a postului de radio cu sediul la Munchen. La 4 februarie 1981, au loc trei atentate cu scrisori capcană împotriva:Nicolae Penescu (grav rănit), Paul Goma şi Şerban Orăscu, din fericire rămași în viață. Tot atunci, la sediul din Germania Federală a Radioului Europa Liberă a explodat o bombă. Atentatul, soldat cu 4 răniţi dintre jurnaliști şi importante pagube materiale,
Operaţiunea „tangoul munchenez” a eşuat deoarece colaboratorii lui Carlos au greşit ţinta, distrugând secţia cehoslovacă şi rănind 8 persoane.
În 2010, Carlos Şacalul, aflat într-o închisoare din Franţa, a acceptat să vorbească despre relaţia pe care a a avut-o cu Nicolae Ceauşescu. Carlos susţine însă că a avut o relaţie personală foarte bună cu acesta: „Mie îmi plăcea Ceauşescu şi l-am respectat. Era foarte puţin inteligent – un tip de la munte, ce provenea dintr-o familie săracă, însă foarte patriot şi foarte solidar. Ne-a primit foarte călduros, cu toate onorurile: casă, posibilităţi de a călători, însă nu am primit niciun ban de la el”.Ciudat este faptul că fostul terorist nu explică scopul acestor întâlniri, extrem de cordiale, cu Ceauşescu.
În 2005, generalul (r) Nicolae Pleşiţă, fost şef al spionajului românesc după fuga lui Pacepa, recunoştea intenţia lui Ceauşescu de a-l angaja pe Carlos pentru a comite asasinate politice. Pleşiţă părea foarte informat în acest sens, întrucât el însuşi se caracteriza drept omul de legătură dintre Ceauşescu şi Carlos.Carlos a mai afirmat că nu s-a lăsat doar angajat de anumite guverne, ci le-a şi impus condiţiile lui: „Noi nu ceream bani, ci impuneam să ni se plătească. Am lucrat şi cu state prietene, şi cu duşmanii. Francezii ne-au plătit cinci milioane de dolari în 1976, când eu mă aflam în Algeria, pentru un avion Air France pe care l-am dus până în Entebe, un aeroport din Uganda. Toată lumea plăteşte, frate!”.
În relaţia cu Ceauşescu, intermediată de generalul Pleşiţă , Carlos „Şacalul” pare să fi fost însă un tip docil şi, mai mult chiar, „un om simpatic, un latin de-al nostru”, susţinea Pleşiţă. El nu spunea ce a făcut concret Carlos pentru Ceauşescu, ci afirma că relaţia serviciilor secrete româneşti cu teroristul a fost aceea de „a-l tolera, atât timp cât nu va organiza atentate teroriste pe teritoriul României. De fapt, aceasta a fost condiţia de bază a cooperării noastre”, a afirmat Pleşiţă.