O nouă lege a fost promulgată de președintele țării, Klaus Iohannis. Mai cu seamă, este vorba despre Legea nr. 280/2023 prin care se oferă prioritate femeilor gravide și celor însoțite de copii cu vârsta de până la 5 ani la casierii, ghișee, case de marcat. Se aplică și în cazul serviciilor pe carele oferă entitățile private și publice. Cei care nu respectă noile reglementări riscă amenzi usturătoare, de până la 10.000 de lei. Detaliile se află mai jos, în articol.
În cursul zilei de miercuri, 18 octombrie, Klaus Iohannis, președintele României, a promulgat o nouă lege. Femeile însărcinate, dar și cele care sunt însoțite de copii cu vârsta de până la 5 ani, au prioritate la casierie, ghișeu sau la casele de marcat. De altfel, prioritatea se aplică și în cazul serviciilor oferite de entitățile private și publice.
„Femeile gravide, precum şi persoanele însoţite de copii cu vârsta de până la 5 ani au prioritate la casieriile/ghişeele/casele de marcat din cadrul entităţilor publice şi private. Precum şi la serviciile oferite de acestea, cu excepţia cazurilor în care acestea deţin casierii/ghişee/case de marcat speciale pentru categoriile de persoane enunţate”, prevede Legea nr. 280/2023.
De altfel, aceste entități sunt obligate să amplaseze la vedere afișe prin care se arată că femeile gravide și cele care sunt însoțite de copii mici (vârsta de până la 5 ani) au prioritate la ghișee, case de marcat și casierii. Dacă aceste dispoziții nu sunt respectate îndeaproape, atunci vor fi aplicate sancțiuni.
Referitor la locurile de parcare destinate femeilor gravide și a celor care au copii mici, dacă numărul este mai mare de zece, trebuie să fie „amenajate, rezervate şi/sau semnalizate minimum 4% din numărul total al locurilor de parcare”. Dacă numărul este mai mic de zece, atunci dispozițiile din Legea nr. 280/2023 nu se aplică.
„În spaţiile de parcare aparţinând entităţilor publice şi private, precum şi în spaţiile de parcare organizate de către acestea, dacă numărul locurilor de parcare este mai mare de 10, vor fi amenajate, rezervate şi/sau semnalizate minimum 4% din numărul total al locurilor de parcare, dar nu mai puţin de două locuri, pentru parcarea mijloacelor de transport folosite de către femeile gravide, precum şi de către persoanele însoţite de copii cu vârsta de până la 5 ani. Dacă numărul locurilor de parcare este mai mic de 10, dispoziţiile prezentului articol nu se aplică”, mai prevede Legea nr. 280/2023.
Atât entitățile private, cât și cele publice trebuie să respecte Legea nr. 280/2023. În termen de șase luni de la intrarea în vigoare a noii legi, dispozițiile legate de locurile de parcare trebuie să fie puse în aplicare. Entitățile care nu respectă legea riscă amenzi usturătoare. De exemplu, neacordarea priorității femeilor gravide și a celor care sunt însoțite de copii va fi pedepsită cu o amendă. Se situează între 200 și 1.000 de lei. Referitor la locurile de parcare, dacă dispozițiile nu se respectă, amenda se situează între 2.000 și 10.000 de lei.
„Fapta persoanei care foloseşte, fără drept, locurile de parcare destinate gravidelor şi/sau persoanelor însoţite de copii cu vârsta de până la 5 ani se pedepseşte cu amendă de la 2.000 lei la 10.000 de lei”, se arată în lege, arată digi24.ro.
Sursă foto: colaj Pixabay