Iarna este din ce în ce mai aproape, așa că în perioada următoare locuințele vor fi încălzite. Însă, oamenii trebuie să aibă în vedere și ce se întâmplă cu prețul la căldură. Aflați, mai jos în articol, cât trebuie să scoată din buzunar bucureștenii pentru un apartament cu două camere.
Suntem în a doua lună a toamnei, iar temperaturile au scăzut deja semnificativ în termometre. Așadar, ne putem gândi de pe acum la căldură, dar și cât vom plăti pentru a avea caloriferele calde. Ce se întâmplă cu prețul acestei necesități în sezonul de iarnă 2023- 2024, dar și cât va costa încălzirea unui apartament cu două camere din București?
Citește și: GHID COMPLET: CUM ESTIMEZI CONSUMUL LUNAR AL UNEI CENTRALE PE PELEȚI
În sezonul rece 2023- 2024, costurile de încălzire rămân la fel ca și iarna trecută, în București. Mai exact, prețul plafonat al gigacaloriei este de 1.000 de lei. Însă, bucureștenii vor achita doar 346 de lei pe gigacalorie, diferența fiind plătită de primărie. Acesta este prețul, într-o iarnă, pentru încălzirea unei singure camere.
Astfel în funcție de mărimea apartamentului, bucureștenii vor achita pentru a căldură astfel: pentru o garsonieră, prețul este aproximativ 350 de lei, în timp ce pentru un apartament cu două camere, proprietarii sau chiriașii vor fi nevoiți să scoată din buzunar aproximativ 700 de lei. De asemenea, pentru o locuință cu trei camere, costurile căldurii ajung și la 1000 de lei.
În mare parte, prețurile rămân la fel ca iarna trecută, asta dacă se menține consumul și nu se modifică în funcție de temperaturile de care vom avea parte.
Furnizarea agentului termic pentru încălzire se va face după înregistrarea, timp de trei zile consecutiv, între orele 20.00-06.00, a temperaturii de +10º C sau mai mici. De asemenea, trebuie menționat faptul că asociațiile blocurilor au obligația de a verifica instalațiile interioare de alimentare cu energie electrică pentru a se asigura că funcționează.
”Vă reamintim că începerea furnizării agentului termic pentru încălzire, se va face potrivit prevederilor articolului 117 din H.G. Nr. 425/1994, modificată prin H.G. Nr.337/2018, respectiv: «începerea perioadei de încălzire pentru consumatorii de tip urban va avea loc după înregistrarea, timp de 3 zile consecutiv, între orele 20.00-06.00, a unor valori medii zilnice ale temperaturii aerului exterior de +10º C sau mai mici».
Citește și: IMAGINI GREU DE PRIVIT! O BĂTRÂNĂ DIN ROMÂNIA TRĂIEȘTE ÎN CONDIȚII INUMANE ȘI SE LUPTĂ SĂ SUPRAVIEȚUIASCĂ
Precizăm faptul că instituţia noastră a început deja furnizarea căldurii la cerere către spitalele, şcolile, grădiniţele, căminele de bătrâni, precum şi către celelalte instituţii care au solicitat acest lucru. Asociaţiile de proprietari care doresc amânarea furnizării agentului termic pentru încălzire pot solicita în scris acest lucru, prin reprezentanţii legali, la registratura instituţiei din strada Cavafii Vechi nr. 15, la secţiile de termoficare de sector, sau prin e-mail la adresa [email protected]”, au precizat reprezentanții Termoenergetica.