Stagiul militar obligatoriu ar putea fi reintrodus în România, potrivit lui Virgil Bălăceanu – general în rezervă și fost comandant al brigăzii multinaționale din sud-estul Europei. Acest aspect ar putea fi posibil doar în condițiile în care nu va crește numărul rezerviștilor. Detaliile se află mai jos, în articol.
Există posibilitatea ca stagiul militar obligatoriu să fie reintrodus în România, în condițiile în care nu va crește numărul rezerviștilor. Asupra acestui aspect a atras atenția un general de armată, explicând, printre altele, și pericolul la care suntem expuși. Virgil Bălăceanu, general în rezervă și fost comandant al brigăzii multinaționale din sud-estul Europei, a declarat că România are sub 2.000 de rezerviști voluntari. A făcut o comparație cu Polonia, care are 38.000.
„La ora actuală noi avem sub 2.000 de rezervişti voluntari, Polonia are 38.000 de rezervişti. (…) E nevoie şi de pregătirea rezervei operaţionale, cei care au îndeplinit stagiul militar până în 2007. Toate aceste probleme sunt cuprinse, ca amendamente, la legea de pregătire a populaţiei pentru apărare. Întrebaţi-i şi pe parlamentari de ce o lege care este absolut necesară privind refacerea rezervei armatei României încă circulă în procedură inter-instituţională de mai bine de doi ani, se fac 3 ani”, a declarat generalul.
Există posibilitatea ca serviciul militar obligatoriu să fie reintrodus în țara noastră, dacă rezerva Armatei României nu va fi refăcută pe principiile voluntariatului.
Legea „introduce serviciul militar soldat în termen, 4 luni de zile şi cu motivaţii financiare, care nu discutăm acest element acum. (…) Dacă nu vom reface rezerva Armatei României pe principiile voluntariatului, atunci va trebui să reintroducem serviciul militar obligatoriu, iar o asemenea decizie nu poate fi amânată în perspectiva următorilor cinci ani.
Credeţi că vom avea vreun partid politic care în programul electoral să pună problema reintroducerii serviciului militar obligatoriu? Exclud o asemenea posibilitate, pentru că ar însemna un dezastru la alegeri”, a mai spus Virgil Bălăceanu, la Prima News.
De asemenea, generalul în armată a mai precizat că nu toți cei care au fost selecționați ca rezerviști voluntari ajung să fie încadrați. Tinerii trec probele, sunt selecționați, însă nu ajung pe lista celor încadrați.
„Din păcate, Ministerul Apărării, Statul Major al Apărării nu reuşeşte să îi încadreze pe toţi cei care au fost selecţionaţi pentru postul de rezervist voluntar, sunt elemente contradictorii. Adică tineri, cetăţeni ai României, vin să se încadreze ca rezervişti voluntari, trec probele, sunt selecţionaţi, dar există situaţii în care aceştia nu sunt încadraţi”, a mai precizat Virgil Bălăceanu.