Ediția de vineri, 6 octombrie, a emisiunii Vocea României a împărțit publicul în două. Un mic conflict a avut loc între Thoe Rose și Irina Rimes, iar cea din urmă a fost atacată dur. Acum, și Mihai Trăistariu intervine în disputa celor două. Artistul și-a spus clar și vehement părerea și s-a poziționat în una dintre tabere. De partea cui este cântărețul?
În episodul care a creat atât de multă vâlvă, jurații de la Vocea României au pornit o dezbatere referitoare la artiștii care cântă la evenimentele private. În încercarea de a impresiona o concurentă și de a o atrage în echipa lor, aceștia și-au aruncat câteva înțepături. Iar după ce Theo Rose și-a susținut și ea pledoaria și a încercat să o facă pe concurentă să vină în echipa ei, Irina Rimes a întrebat-o, pe un ton ușor ironic, dacă o ia să o învețe lăutărie.
(CITEȘTE ȘI: SCENA DE LA VOCEA ROMÂNIEI CARE A SCINDAT FANII EMISIUNII. THEO ROSE A LĂMURIT CELEBRUL EPISOD CU IRINA RIMES)
Replica Irinei Rimes a făcut-o pe Theo Rose să se întristeze și chiar să verse câteva lacrimi, așa că fanii acesteia nu au ezita să îi ia apărarea. Astfel, mica dispută a căpătat amploare și a ajuns pe buzele tuturor. Cele întâmplate au ajuns și la urechile lui Mihai Trăistariu, care a reacționat imediat.
Artistul s-a poziționat clar în tabăra lui Theo Rose și a mărturisit că de-a lungul timpului s-a confruntat și el cu prejudecăți din cauza faptului că merge să cânte la nunți și botezuri. Însă, Mihai Trăistariu spune că artiștii care subliniază aceste lucruri despre alții o fac doar din invidie.
„Eu am cântat anul ăsta la vreo 10 nunți. Și eu am fost la Eurovision, dar nu înseamnă că dacă ai fost cotat bine, n-ai voie la nunți sau la botezuri. Nunta e tot un spectacol, până la urmă. Eu la nunți cânt, de exemplu, și melodii de la Lara Fabiani. Sunt solicitat mai ales la dansul mirilor. Sunt oameni care te îndrăgesc de când ai apărut pe scenă și te vor neapărat la un eveniment frumos din viața lor. Ce e greșit în asta? Prejudecata asta e o prostie!
Există vorbele astea că uite, ca artist, ai ajuns să cânți la nunți! Eu am cântat și pe scene uriașe, și la zilele orașelor. N-are nicio relevanță. Te adaptezi din mers. Există artiști care vor să-și dea o cotă anume. Zic că ei nu s-ar preta la a cânta la astfel de evenimente. Ei nu vor să cânte sau spun asta, pentru că poate nu sunt chemați. Și atunci, de ciudă și invidie spun așa. Logic că muzică hard-rock nu intră la nuntă, decât dacă mirii sunt fani înnebuniți ai genului. Eu, de pildă, mi-am făcut niște albume de muzică populară special pentru repertoriul de la nunți. Nici nu pun întrebarea unde cânt când sunt chemat. Bine, acum n-o să cânt chiar în WC.
Artiștii care spun asta sunt doar invidioși, că nu mai ești artist dacă ajungi să cânți la nunți. Hai să fim serioși! Câte concerte mari să ai într-un an? Ce faci? Aștepți să vină zilele orașului Cluj-Napoca, de exemplu? Apoi te uiți la calendar? Nu poți supraviețui doar din cântat din evenimente majore”, a declarat Mihai Trăistariu, potrivit fanatik.ro.