Tatăl lui Vlad Pascu, tânărul care s-a suit drogat la volan și care a provocat tragedia de la 2 Mai, a oferit primele declarații publice despre situația familiei sale. Mihai Pascu rupe tăcerea!
Mihai Pascu, tatăl lui Vlad Pascu, tânărul care s-a suit drogat la volan și a intrat cu mașina într-un grup de opt tineri, în stațiunea 2 Mai, a vorbit pentru prima dată despre tragedia prin care trece familia sa. Bărbatul cataloghează situația ca fiind un dezastru pentru toată lumea și susține că fiul său a greșit foarte mult. Totodată, acesta a mai spus că a încercat să rezolve problema dependenței de droguri a fiului său, însă nu a găsit specialiști în România.
”Îmi pare foarte rău pentru tot ceea ce s-a întâmplat. A fost o presiune foarte mare pusă pe capul meu. Nu vreau să treacă nimeni prin ceea ce trec eu. Vreau să le spun și părinților tinerilor decedați că îmi pare foarte rău, aceasta este motivația mea de a nu discuta cu presa. Am drone în jurul casei, nu pot să ies, nu pot să mă duc la cumpărături, nu pot sa fac nimic. Consider că am făcut tot ceea ce am putut pentru fiul meu. Nu există centre pentru reabilitare, în România nu există specialiști și nu am putut face nimic mai mult în acest sens.
Este un dezastru pentru noi. Ce pot să spun, este un dezastru pentru noi toţi, nu numai pentru mine. Mă pun de cele mai multe ori şi, sigur, nu pot schimba scaunul cu părinţii respectivi. Am trei copii, ştiu ce înseamnă asta. (…) Acest copil a greşit, a greşit foarte mult. Eu când am venit în România am venit pentru ca să ne facem o lucrare stomatologică la Constanţa, fix pentru 2 zile am avut bilet de avion, iar presiunea, deci care a fost vizavi de mine, de familia mea, a fost foarte mare. Îmi cer scuze că nu sunt coerent, presiunile sunt foarte, foarte mari. Ori sunt arestaţi, deci doi dintre ei, Vlad, fiul meu, pe care nu l-am văzut de două luni de zile. Când am venit în ţară, am venit pentru ca să-l văd”, a declarat Mihai Pascu.
Mihai Pascu susține că Vlad Pascu nu ar fi avut atât de mulți bani la dispoziție, așa cum s-ar fi speculat. Bărbatul chiar a făcut o glumă pe seama averii sale.
„O să sune foarte prost, ştiţi că toată lumea se aşteaptă să dau nişte răspunsuri de multimilionar da, şi o să fac o glumă. Ştiţi ce am fost înainte să fiu milionar. Miliardar!”, a mai spus Mihai Pascu.
Cât despre muniția care s-a găsit în casa lui, Mihai Pascu susține că este vânător de 20 de ani, iar în momentul de față răspunde pentru o neatenție de-a sa. A uitat cifrul de la un seif în care erau armele, nu a mai putut să-l deschidă, ca urmare, răspunde acum pentru muniția care se afla într-o sacoșă de cârpă, dar și pentru faptul că a uitat să facă efectueze inspecția tehnică în ultimii 5 ani.
„Am fost vânător 20 de ani şi acum să vă spun, am uitat cifru de la un seif în care ţineam armele (…) N-am putut să îl mai deschid (…) Ca urmare, răspund acum pentru acea muniţie care era într-o sacoşă de cârpă şi pe care nu am văzut-o atunci când am predat armele, arme pe care le-a predat din cauza faptului că la 5 ani eu trebuia să mă duc ca să fac acea verificare (…) Este un lucru pe care nu numai eu, multă lume o face, ce pățește? Pățește următorul lucru: după 5 ani uită să se ducă să facă acea verificare, acea verificare pe care nu poți să o faci la 4 ani sau la 4 ani și jumătate, ca drept urmare răspund pentru faptele mele vizavi de această greșeală, poate că e prea puțin spus,” a mai declarat Mihai Pascu.