Pe data de 4 octombrie a avut loc lansarea trailerului „Miami Bici 2”: „Welcome to Buzău”. Una dintre cele mai neașteptate apariții la eveniment a fost chiar premierul Marcel Ciolacu. Politicianul l-a impresionat chiar și pe Codin Maticiuc atunci când a venit cu un tricou pe care scria „Make Buzău great again”.
Unul dintre cele mai așteptate filme ale anului 2023 este, cu siguranță, Miami Bici 2. După succesul răsunător pe care l-a avut prima parte a producției în care Codin Maticiuc și BRomania sunt protagoniști, o mulțime de români au rămas fanii fideli ai producției. Se pare că printre cei care s-au îndrăgostit de povestea personajelor Piciu și Bilă se numără inclusiv politicienii care știu să aprecieze umorul.
La ora 20:00, la Tshirt Factory, s-au văzut primele imagini din producția Miami Bici 2. Printre cei prezenți la eveniment s-au numărat și premierul României, care a venit însoțit de președintele Camerei Deputaților, Alfred Simonis.
„Începe spectacolul!”, a spus premierul Ciolacu, apoi – întrebat care este filmul său preferat, în afară de ”Miami Bici”, evident, a răspuns: ”Dansând cu lupii”. Redăm declarația sa:
”Dansând cu lupii, cu Kevin Costner. Da, după cum ați văzut am răspuns rapid. Se poate face o comparație (n.red. – referitor la un ”dans cu lupii” și la nivel politic), dar nu m-am gândit la asta. Pur și simplu e un film pe care l-am preferat mereu. L-am și revăzut de multe ori. Acum așteptăm Miami Bici 2”, conform Gândul.
”Welcome tu Buzău!”, a mai transmis Marcel Ciolacu, îmbrăcat într-un tricou alb, inscripționat cu Make Buzău Great Again (n.red. – ”Să facem Buzăul mare din nou”), orașul Miami fiind tăiat cu o linie roșie.
”Mai sunt (n.red. – buzoieni cunoscuți)… Mai sunt… Cel mai cunoscut buzoian e Marghiloman, tot un prim-ministru, care a reușit Unirea”, a amintit premierul României.
(CITEȘTE ȘI: Premierul Marcel Ciolacu, alături de suporterii unei echipe de tradiție din România. „Se va face dreptate”. Ce le-a promis)
Marcel Ciolacu a avut un mesaj și pentru cei care îl invidiază fiindcă ar fi, în momentul de față, cel mai important bărbat al României, apoi i-a urat lui Codin Maticiuc – a cărui zi de naștere este joi, 5 octombrie – ”La mulți ani!”
”Nu… Multă sănătate, să avem, încredere în noi. La mulți ani lui Codin! 8, 8 și jumătate, 9, se termină când se termină (n.red. – programul premierului). Noaptea, de obicei. E un ritm alert. Este normal pentru această funcție. Sunt singur (n.red. – fără pază de corp). Doar cu băiatul, cu mașina. Și m-a însoțit președintele Camerei, domnul Simonis. Seară plăcută și la mulți ani lui Codin”, a mai spus premierul Marcel Ciolacu.
Codin Maticiuc a început să fie tot mai implicat în realizarea producțiilor de succes, dar „copilul” lui rămâne tot Miami Bici! Nu este de mirare, din moment ce producția a stabilit un record în cinematografe. Amintim faptul că peste 135.000 de români au venit să vadă filmul lui Jesus del Cerro chiar în primul weekend de la lansare. Bineînțeles, le-a și adus un profit de 11,6 milioane de lei, cu peste 550.000 de spectatori. Până și acum a rămas pe locul 2 în topul celor mai de succes filme românești din toate timpurile.
”Miami Bici, evident. Miami Bici, îți dai seama, am filmat la Hollywood, cu Danny Trejo, am făcut lucruri… Cum să nu fie? Miami Bici 2, 24 noiembrie în cinematografe”, a transmis Codin Maticiuc, în stilul său caracteristic.
Cu privire la tricoul său, a anunțat că pe tot parcursul filmului, telespectatorii vor vedea astfel de creații inedite:
”Ăsta e unul dintre ele… Make Romania Great Again, în film este chiar o variantă cu Buzău. Normal că știu (n.red. – că premierul Marcel Ciolacu este din Buzău)… El este fan Miami Bici. Poate o să avem în curând (n.red. – o poveste cu Marcel Ciolacu și Miami Bici). Mici secrete…”, a adăugat vedeta.
Pe lângă Danny Trejo, BRomania și Codin Maticiuc, din distribuţi a filmului ”Miami Bici 2”vor mai face parte George Piştereanu – Selfie 69 şi Adina Galupa – Inimă de ţigan (stabiliţi în America), dar și actriţele Charlotte Mckinney (Baywatch) şi Max Reeves (Babylon).
(CITEȘTE ȘI: Cât de dotat este, de fapt, Codin Maticiuc: „Îmi mai doresc doi centimetri, dar nu acolo…”. EXCLUSIV)