Simona Halep (32 de ani) trece prin cel mai negru coșmar al carierei ei, după ce a fost suspendată din tenis timp de 4 ani. Tenismena va contesta la Tribunalul de Arbitraj Sportiv decizia luată de ITIA. Până atunci, au apărut alte zvonuri controversate legate de pauza pe care românca va fi nevoită să o ia în tenis. Situația fostului lider WTA ar putea să se complice, dacă anumite vehiculații s-ar confirma. Despre ce este vorba exact?
Simona Halep este suspendată din tenis pentru 4 ani, în scandalul de dopaj unde este protagonistă. Situația româncei ar putea să se complice, după ce surse din cadrul TAS susțin că Halep ar fi primit, de fapt, două suspendări de câte patru ani, una pentru dopajul cu Roxadustat, alta pentru neregulile găsite în pașaportul biologic, scrie iamsport.ro
Sportiva ar urma să fie judecată în Elveția pentru ambele spețe. „Da, din păcate Simona are două suspendări de câte patru ani. Îi va fi foarte greu să obțină reduceri în ambele infracțiuni de care a fost găsită vinovată, dar… depinde și cu ce noi probe va veni la TAS”, au declarat surse din cadrul TAS, pentru sursa citată mai sus.
CITEȘTE ȘI: ESTE OFICIAL! SIMONA HALEP A PĂRĂSIT ROMÂNIA DUPĂ CE A FOST SUSPENDATĂ 4 ANI. UNDE LOCUIEȘTE ACUM
Acest lucru înseamnă că dacă Simona Halep reușește să obțină o reducere a suspendării oricărei dintre pedepse, va avea de ispășit tot 4 ani pentru cealaltă. Numai în cazul în care cele două suspendări vor fi reduse identic, românca nu va sta la fel de mult departe de tenis.
Ion Țiriac este alături de Simona Halep, în plin scandal de dopaj. Fostul mare sportiv este indignat de „tratamentul” la care a fost supusă românca în ultimul an. Așa că, i-a dat un sfat prețios. Omul de afaceri a îndemnat-o pe fostul lider WTA să dea în judecată Federația Internațională de Tenis și să ia măsuri aspre în privința celor care au denigrat-o și au făcut-o să stea departe de terenul de tenis pentru atâta vreme.
„Eu cu Simona am vorbit de două ori în acest an despre treaba asta și foarte scurt. O dată am și sfătuit-o ceva, dar nu mi-a urmat sfatul. Nu-i posibil să ții un om, să-i distrugi viața – nu cariera, ci viața -, să îi distrugi reputația, moralitatea, iar după un an să vii să-i dai patru ani.
Ce se întâmplă? Dacă, cumva… dacă eu aș fi Simona, eu aș da în judecată Federația Internațională de Tenis, pe cei de la ITIA, și nu pentru un milion. Vorbim despre SUA, New York… când cineva îți distruge viața, acolo e vorba de 100 de milioane de dolari”, a spus Ion Țiriac.