Veronica și Viorel Stegaru au devenit cunoscuți după ce au apărut de nenumărate ori în cadrul emisiunii Acces Direct, unde și-au dezbătut public problemele de cuplu. În ciuda faptului că au doi copii împreună, Veronica și Viorel s-au despărțit în cele din urmă. Mai mult, se pare că cea cunoscută drept Vulpița și-a refăcut între timp viața alături de alt bărbat.
Veronica Stegaru, cunoscută drept Vulpița, a intrat în atenția publicului din țara noastră după ce a apărut, alături de partenerul său de viață, Viorel, în cadrul emisiunii Acces Direct. Problemele de cuplu ale celor doi au devenit subiect de dezbatere pe parcursul mai multor ediții ale cunoscutei emisiuni.
În ciuda faptului că au împreună doi copii, Veronica și Viorel Stegaru nu au ezitat să despartă de mai multe ori. Totuși, de fiecare dată cei doi s-au împăcat. Se pare însă că situația s-a schimbat radical între timp. Mai exact, Veronica și Viorel s-au despărțit definitiv, cei doi continuând-și viața separat. Mai mult, în urmă cu două luni, Vulpița a născut un băiețel, care se pare că nu este al lui Viorel. În plus, femeia a trecut prin momente foarte grele pentru că nu au avut unde să locuiască și a fost nevoită să meargă la un centru de ajutor social.
Totuși, Vulpița se pare că a trecut peste aceste momente grele și și-a refăcut viața. Ea a postat recent pe rețelele de socializare o fotografie în care apare alături de un alt bărbat. Totuși, femeia i-a acoperit fața acestuia pentru a nu-i dezvălui identitatea.
În ciuda faptului că a născut pentru a treia oară, Vulpița nu știe cine este tatăl băiețelul ei nou-născut, Ștefan. Cei care se ocupau de cazul ei au concluzionat totuși că Viorel Stegaru nu este tatăl bebelușului, deoarece acesta s-ar fi despărțit de Vulpița cu mult timp în urmă, atunci când el a decis să-și crească singur cei doi copii.
„Veronica nu știe cu cine a conceput copilul, habar nu are. Nu există un tată care să fie indicat de ea și să se încerce solicitarea acestuia în privința bebelușului. A spus clar că nu știe cine este. A dat un nume, două, dar i-am spus că aici nu merge cu ghicitul. Sigur nu este Viorel Stegaru, căci aceasta nu mai este împreună cu el de peste un an de zile. El și părinții lui au în grijă ceilalți doi copii ai Veronicăi. Ea e un suflet necăjit, cum o știe toată țara.
Trebuie ajutată. DGASPC Vaslui i-a propus să meargă într-un centru, unde să fie împreună cu bebelușul, să stabilească o legătură emoțională cu el, devenind o mamă în adevăratul sens al cuvântului. Într-un târziu a acceptat, dar acum numai ea știe dacă face asta doar pentru că își dorește să fie alături de copil, ca o mamă normală, sau doar că nu are unde sta, că au abandonat-o toți în jur”, au explicat cei care s-au implicat în rezolvarea cazului Vulpiței.