Mona Nicolici, invitata lui Adrian Artene în cadrul podcastului „ALTCEVA”, a spus adevărul despre relația pe care o avea cu Radu Coșarcă, al său coleg de platou în cadrul Observatorului. De ce legătura pe care oamenii o vedeau din fața televizoarelor între fostele vedete ale Antenei era una diferită față de cea pe care o aveau în afara locului de muncă, puteți afla în rândurile de mai jos. De asemenea, puteți vizualiza discuția integrală dintre fosta prezentatoare TV și directorul editorial al Grupului Gândul abonându-vă la canalul de YouTube ”ALTCEVA cu Adrian Artene”.
Distanța pe care cei doi o aveau în afara platoului de filmat nu se transpunea și atunci când Mona Nicolici și Radu Coșarcă se aflau la pupitrul Observatorului. După cum a menționat chiar fosta vedetă a Antenei 1 în cadrul interviului, între ea și colegul său de platou din acea vreme exista un spirit de echipă foarte bine dezvoltat, iar, în momentul în care începea jurnalul, erau siguri de ajutorul necondiționat pe care și-l puteau oferi reciproc.
Mona Nicolici: Apoi, când s-a lansat Observatorul, s-au format niște cupluri de prezentatori. Prima dată și prima dată cred că am prezentat cu Radu Herjeu, apoi cu Bogdan Tudor și apoi am rămas, cumva, cuplul principal, de la Observatorul principal, eu cu Radu Coșarcă. Radu a venit mai târziu și s-a lipit, cumva, echipei. Și noi am rămas împreună foarte mulți ani.
Adrian Artene: Simțeai, atunci când erai în studio alături de el, că e plasa ta de siguranță?
Mona Nicolici: Am să spun un lucru foarte ciudat. Eu cu Radu Coșarcă n-am avut foarte mare chimie. Mi-e foarte dor de el, ne-am și distrat, dar în afara studioului era o distanță între noi. În momentul în care noi intram în studio și începea jurnalul… eram altcineva amândoi. Eram unul pentru celălalt. Sigur, eram unul pentru celălalt în cazul în care se întâmpla ceva, dar fiecare știa ce are de făcut, eram doi profesioniști și am simțit echipă. Eu am simțit sentimentul ăla de echipă pe care o făceam împreună. Și ni s-a întâmplat foarte multe lucruri. A picat lumina în studio, a căzut lumina în cartier, ca să zic, și pe vremea aia nu erau generatoare care să susțină emisia.
Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la [email protected], să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.