Prețul benzinei și al motorinei au crescut în ultima vreme și a depășit 7 lei. Iată cât costă carburanții în stațiile de alimentare vineri, 18 august 2023.
Prețul benzinei și al motorinei a depășit 7 lei, cu 50, respectiv 70 de bani mai mult față de acum o lună. Totodată, în ultimele 3 luni, motorina s-a scumpit cu 1 leu/litru. Astăzi, motorina este cu peste 20 de bani/litru mai scumpă ca benzina.
Citește și: ÎN CE ȚARĂ DIN EUROPA SE VÂND CEL MAI IEFTIN BENZINA ȘI MOTORINA. UNDE SE AFLĂ ROMÂNIA ÎN ACEASTĂ IERARHIE
Vineri, 18 august 2023, cea mai ieftină motorină standard se găsește în sectorul 6 la stația Lukoil din București, bulevardul Preciziei și costă 7,36 lei. Prețul motorinei premium a ajuns să coste între 7,72 de lei și 8,01 lei/ litru.
Cea mai ieftină benzină standard costă 7,11 lei, în creștere față de miercuri (7,14 lei) și se găsește la mai multe stații Lukoil din București. Benzina premium se găsește cu prețuri cuprinse între 7,61 lei și 7,98 lei/ litru.
Potrivit unui raport al Agenției Internaționale pentru Energie (IEA), scumpirile de la stațiile de alimentare au loc în întreaga lume din cauza mai multor combinații de factori, printre care inflația, valurile de căldură (căldura extremă poate impacta în mod negativ transportul petrolului, ceea ce ar putea duce la o aprovizionare mai lentă), cererea mare sau probleme la rafinării. De exemplu, în Franța un litru de benzină se vinde cu mai multe de 2 euro. Prețul ridicat al petrolului este principalul motiv pentru aceste creșteri.
„Cererea mondială de petrol este la niveluri record, stimulată de revigorarea călătoriilor aeriene din această vară, de utilizarea crescută a petrolului în generarea de energie și de creșterea activității petrochimice din China”, se arată în raportul IEA, potrivit Hotnews.ro.
Specialiștii de peste Ocean vin cu vești bune și spun că prețul carburanților ar putea să revină la normal, însă aceste schimbări vor avea loc, cel mai probabil, la finalul toamnei, începutul iernii.