La șase ani de la decesul Stelei Popescu, „sora” cea mica a actriței face mărturisiri tulburătoare, în exclusivitate pentru CANCAN.RO. Paula Rădulescu, nimeni alta decât fosta soție a lui Dem Rădulescu, a ținut enorm atât la marea actriță, cât și la cealaltă colegă de scenă, Cristina Stamate, care s-a stins la fel de brusc. Prietenă bună cu cele două mari actrițe, aceasta e convinsă că între ele există o legătură dincolo de moarte. De fiecare data când le visează, ea le împarte de mâncare și mereu le aprinde câte o lumânare.
Paula Rădulescu a împărțit scena și aceeași cabină de machiaj, de la Teatrul de Revistă „Constantin Tănase”, zeci de ani cu fostele sale colege, Stela Popescu și Cristina Stamate. Toate trei erau ca niște surori, iar dispariția bruscă a celor două, la un interval scurt de timp, una după alta, a făcut-o să sufere enorm. Fosta soție a lui Dem Rădulescu s-a îmbolnăvit, iar de atunci are probleme cu inima.
La aproape șase ani de la decesul celor două mari actrițe, „sora” lor mai mică le visează și simte și acum că între ele există o legătură dincolo de moarte.
„Le visam foarte des. Ultima oară, chiar vara asta, la început de stagiune. Visele mele sunt legate tot de teatru. Mai văd câte o scenetă și rămânând cu gândul acolo, imaginea lor continuă să-mi apară și noaptea. Știu pe dinafară toate scenetele, și pe cele cu Dem, mai ales că marea majoritate s-a făcut pe vremurile noastre. Îmi face mare plăcere să le revăd.
Le visez ori în cabină, ori înainte de a urca pe scenă, ori ceva legat de costume. Ca și când am fi rămas mai departe în aceeași combinație, a noastră de colege și prietene. Îmi lipsesc enorm, nu mi-am putut închipui vreodată că le-am iubit atât de tare… Absolut, există o legătură dincolo de moarte. Noi am fost ca și surorile. Faptul că am jucat împreună și am stat în aceeași cabină ne-a unit extrem de tare. S-au dus prea repede, una după alta. Iar de atunci, inima mea a început să-mi facă probleme”, a declarat Paula Rădulescu în exclusivitate pentru CANCAN.RO.
Fosta actriță a adăugat că de fiecare data după ce le visează, obișnuiește să împartă mâncare și să le aprindă o lumânare:
„Totdeauna le aprind o lumânare, să le dau lumina. Și le mai împart și ceva mâncare, orice, nu ceva anume. Pentru că dau cu plăcere. La cimitir ajung foarte rar, pentru că nu mă mai deplasez cu mașina pe distanțe mari. Eu mai conduc, dar în locuri apropiate. Îmi fac doar treburile necesare. În plus, e bine să fii însoțit”.
(CITEȘTE AICI: CE RELAȚIE A EXISTAT ÎNTRE STELA POPESCU ȘI ALEXANDRU ARȘINEL. „NICIODATĂ ÎNTRE NOI NU S-A CREAT ACEA STARE DE SIMPATIE PERSONALĂ”)
Chiar dacă a primit propuneri să mai urce pe scenă și dorește acest lucru, Paula Rădulescu este nevoită să refuze orice apariție în fața publicului, care i-ar putea provoca vreo emoție ce-i poate fi fatală.
„E exclus să mai urc pe scenă. Doctorul nu-mi permite. Sunt o fire emotivă. Din nefericire, nu stau bine cu sănătatea. Se ivesc probleme la tot pasul, având tensiune oscilantă și fibrilațiile astea. Fără emoții, fără surprize. Emoțiile de pe scenă și întâlnirea cu publicul, întotdeauna reprezintă altceva, sunt total diferite. E mai complicat, ai o responsabilitate”, a completat Paula Rădulescu.
De ieri, actrița a fugit de caniculă, într-o zonă răcoroasă de munte, urmând a se întoarce acasă abia peste o săptămână.
„Sunt plecată cu familia mea, pentru o săptămână, în vacanță. Pe undeva pe lângă Horezu. E un loc extraordinar de frumos, la o verișoară de-a mea. Are proprietate mare acolo. E și temperatura bună. Seara e chiar rece, ziua e plăcut”, ne-a mai spus Paula Rădulescu.
Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la [email protected], să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.