Georgiana Lobonț se numără printre cele mai cunoscute cântărețe de muzică de petrecere de la noi. Are mult succes în zona Ardealului, acolo unde este invitată să cânte la petreceri cu sute de oameni. Artista este și foarte bine plătită în urma programelor pe care le are la nunți, în toată țara, iar prețul depășește orice așteptare dacă vine și cu toată echipa de instrumentiști. Ce onorariu are vedeta pentru un recital solo?
Georgiana Lobonț și Vlăduța Lupău sunt „rivale” atunci când vine vorba despre nunțile din zona Ardealului. Mirii au ajuns să-și programeze evenimentele din viața lor în funcție de liberele pe care le au cele două cântărețe. Tarifele celor două artiste sunt la fel. Ambele iau 1.500 de euro pentru un recital solo, însă diferența o fac instrumentiștii. Atât Georgiana, cât și Vlăduța pot ajunge să încaseze și 7000 de euro la o nuntă, în anumite condiții. Concret, Lobonț are program de două ore, în reprize de câte 45 de minute și cere între 5000-7000 de euro, în funcție de contract, cu tot cu echipa de instrumentiști.
„Georgiana și Vlăduța au mare succes în Ardeal, de acolo și sunt ambele. Ele cântă pe gustul celor de acolo, ca stil, ca ritm, nu merg doar pe horă și pe sârbă, ca la București, cântă mai variat, mai bagă și o hațegană. Se dansează mai multe jocuri, în acea zonă, ardelenii sunt mai sociabili, organizează mai multe petreceri, sunt și mai culți, din punct de muzical, în școli se pune mare preț pe muzică. Georgiana
CITEȘTE ȘI: GEORGIANA LOBONȚ A PIERDUT SARCINA. ARTISTA TRECE PRIN MOMENTE CUMPLITE: „AM AVUT O STARE DE ȘOC”
Lobonț și Vlăduța Lupău au un onorariu de câte 1.500 de euro, pentru un recital solo, iar dacă vin cu instrumentiștii, onorariul lor sare de 5.000 de euro, dar poate ajunge și la 7.000 de euro, depinde de contract. Georgiana Lobonț vine la petreceri cu zece oameni, în trupă, normal că sunt alte prețuri. Ea vine cu microbuzul, cu o armată de oameni. Pentru cei 5.000 de euro, Georgiana are program de două ore, în reprize de câte 45 de minute. Prețul mediu, per solist de muzică populară, în toate zonele țării, este de 1.500 de euro. Diferența, până la 5.000 de euro, este dată instrumentiștilor, la sonorizare, la transport, tot e de dat”, a explicat un organizator de evenimente, pentru Playtech.ro.
Vali Vijelie este unul dintre cei mai cunoscuți maneliști, iar mulți români îl vor la petrecerile lor. Pentru ca acest lucru să se întâmple, oamenii trebuie să scoată bani frumoși din buzunar. Onorariul lui este cuprins între 3.000 – 5.000 de euro.
”În Moldova, în top, ca vedete, la petreceri, sunt Sofia Vicoveanca, Mioara Velicu și Daniela Condurache, cu un onorariu de 1.500 de euro pentru un recital. Iar în București sunt ceruți și maneliștii, Vali Vijelie ia, cu trupa de lăutari, 3.000-5.000 de euro, adesea el vine și cu boxele lui, de acasă, ca să fie sigur că i se aude bine vocea.
Mai au succes, în Capitală, Niculina Stoican, Nicu Paleru și Steliana Sima, tot cu 1.500 de euro, dar și trupele Hora și Rustic, care au un program variat, mai de oraș, un program de etno, de muzică dance, dar și de muzică ușoară”, a mai spus organizatorul de evenimente, pentru sursa citată mai sus.