Lanțul de iubire dintre Bogdan Ionescu și Sheila pare că s-a rupt. Fostul soț al Elenei Băsescu a participat cu o altă femeie la nunta cântăreței Maria Constantin, iar zvonurile din ultima perioadă referitoare la o așa-zisă despărțire între el și șatena de origine turcă par să prindă contur.
Ultima perioadă din viața lui Bogdan Ionescu, omul de afaceri cunoscut și după porecla Syda, se arată a fi una plină de schimbări. Mai exact, au apărut zvonuri conform cărora afaceristul s-ar fi despărțit de Sheila, femeia de origine turcă, iar ipostazele în care apare la brațul altei femei, la nunta Mariei Constantin, par să confirme separarea dintre cei doi.
După divorțul de Elena Băsescu, cea care i-a dăruit doi copii, pe Sofia și Traian Junior, Bogdan Ionescu și-a găsit liniștea în brațele unei șatene pe nume Sheila. Cei doi afișau o poveste de iubire ca-n povești, iar în anul 2020 au ales să facă pasul cel mare și să se căsătorească. Evenimentul fastuos a avut loc la cel mai scump palat din Istanbul, cu invitați unul și unul.
Doi ani mai târziu, Sheila i-a dăruit o fetiță, care poartă numele Annelise. Cu toate acestea, legătura pare că nu a ținut, iar afaceristul s-a „aruncat” deja în brațele altei femei. Dovadă stau imaginile în care a fost surprins alături de o brunetă, la nunta Mariei Constantin. Mai mult decât atât, atât Bogdan, cât și Sheila au șters imaginile de pe conturile de social media, în care apăreau împreună.
Afaceristul a fost rezervat în declarații și nu și-a dorit să comenteze informațiile apărute în spațiul public.
„Nu pot să vorbesc despre acest lucru acum. Am copiii lângă mine. Totul este bine”, a declarat Bogdan Ionescu pentru Click!.
VEZI ȘI: Război total între Bogdan Ionescu “Syda” și Gigi Becali. “Locul lui e la ospiciu!”