Joi, 27 iulie, Mihnea Vasiliu a murit la hotelul Ramada din București. După decesul fostului director al publicației Libertatea, Poliția a deschis un dosar, dat fiind decesul său în circumstanțe suspecte. Vestea cutremurătoare vine la scurtă vreme după ce fusese dat afară de la Ringier România, unde ocupa postul de general manager, de peste 12 ani.
Conform primelor informații transmise de către anchetatori, lui Mihnea Vasiliu i s-a făcut rău în fața recepției hotelului din Sectorul 1. Martorii au sunat imediat la 112, pentru a solicita ajutor. La fața locului, s-au prezentat mai multe echipaje de poliție și ambulanțe. Nu se știe exact în ce circumstanțe a murit sau ce i-a provocat decesul, dar un lucru este clar: dosarul a fost preluat de Serviciul de Omoruri, care au deschis un dosar de moarte suspectă.
Pe data de 8 iulie, Gândul dezvăluia că Mihnea Vasiliu și-a pierdut locul de muncă la Ringier România. În timp ce fostul general manager susținea că este vorba despre o despărțire „amiabilă” și că dorește să se concentreze pe „noi oportunități”, informațiile obținute de publicația amintită arată că motivele au fost cu totul altele. Plecarea jurnalistului de la vârful conducerii ar fi legată, de fapt, de „suspiciuni de corupție”, dar și de cazul Iuliei Marin, tânăra de la Libertatea care s-a sinucis.
Pentru a nu divulga realele motive ale plecării, Mihnea Vasiliu ar fi urmat să încaseze sume bune, pentru a nu divulga detalii despre cauzele reale ale plecării sale.
„Mihnea Vasiliu va încasa de la Ringier o sumă consistentă tocmai pentru a nu face publice detalii surprinzătoare, iar Ringier se securizează în felul acesta. Este, în ultimă instanță, prețul tăcerii lui Mihnea Vasiliu, care ar putea face foarte mult rău grupului de presă Ringier”, au declarat surse Gândul, în exclusivitate.
(CITEȘTE ȘI: Doliu în jurnalism! La doar câteva zile după ce Iulia Marin a murit, Ticu Dolenschi și-a pus capăt zilelor)
Mihnea Vasiliu a debutat în presă în anul 1992, ca CEO pentru PRO România, unde a stat vreme de 14 ani. Din anul 2007, a plecat la Realitatea Cațavencu, unde a lucrat pentru patru ani. Ulterior, s-a mutat la Ringier, ultimul său trust, din care a și fost dat afară.
În continuarea, ar fi trebuit să-și continue activitatea în alte domenii media conexe, dar nu a mai apucat să-și ducă reprofilarea până la capăt.
(CITEȘTE ȘI: Doliu în presa românească! Iulia Marin a murit la doar 32 de ani. Ce boală avea)