Sâmbătă, 22 iulie 2023, FCSB și Dinamo s-au înfruntat în cadrul etapei a doua din Superliga. În ciuda faptului că a dominat categoric jocul, formația roș-albastră s-a impus la limită, scor 2-1. Golul dinamoviștilor a fost marcat după o gafă de proporții a portarului Ștefan Târnovanu, iar acest lucru l-a nemulțumit pe Gigi Becali. După meci, latifundiarul din Pipera a anunțat ce se va întâmpla în continuare cu titularul din poarta FCSB-ului.
Sâmbătă seară, pe arena Arcul de Triumf, FCSB și Dinamo s-au înfruntat în runda a doua din Superliga. Într-o atmosferă incendiară, cele două echipe au luptat cu ardoare pentru fiecare minge, oferind un spectacol total în cele 90 de minute de joc. Partida a demonstrat, încă o dată, că rivalitatea istorică dintre cele două cluburi există indiferent de locurile ocupate de acestea în clasament.
(CITEȘTE ȘI: FCSB – Dinamo 2 -1. Formația roș-albastră câștigă cu emoții derby-ul de pe „Arcul de Triumf”)
Încă de la fluierul de start al partidei, FCSB a dominat categoric jocul. Echipa roș-albastră a deschis scorul în minutul 30, atunci când Florinel Coman l-a învins pe portarul dinamovist cu o execuție superbă. După numai cinci minute, Darius Olaru a dublat avantajul echipei sale cu un șut din interiorul careului dinamovist. Dominarea celor de la FCSB a continuat până la finalul primei reprize, însă nu au mai reușit să marcheze niciun gol. Echipa roș-albastră și-a continuat recitalul ofensiv și în repriza secundă. Totuși, pe fondul dominării celor de la FCSB, dinamoviștii au fost cei care au marcat. În minutul 83, Neluț Roșu a șutat puternic din marginea careului, mingea a lovit transversala porții roș-albaștrilor și a ajuns la Gorka Larrucea. Acesta a șutat în blocajul lui Târnovanu, care a scăpat mingea din brațe, în față. Goncalo Gregorio a profitat de gafa portarului de la FCSB și a înscris cu o execuție simplă. Astfel, ultimul sfert de oră a fost extrem de încins, dinamoviștii forțând egalarea. Partida s-a terminat, însă, cu scorul de 2-1 în favoarea celor de la FCSB.
Gafa lui Ștefan Târnovanu nu a trecut neobservată. După meci, Gigi Becali a anunțat că portarul va avea probleme dacă va continua să facă greșeli neforțate. Mai exact, Târnovanu își va pierde locul de titular în poarta FCSB-ului dacă va mai gafa.
„El trebuie să înțeleagă că trebuie să fii ca portar, chiar dacă e 5-0, să fie concentrat la maxim până la final. De ce? Care e obiectivul portarului? Meseria lui e să nu intre mingea în poartă. El trebuie să apere poarta. E 7-0, 9-0, tu trebuie să aperi poarta.
El trebuie să fie concentrat în fiecare secundă. El s-a cam relaxat. E posibil, că mi-au spus că ar fi sărit mingea, că terenul nu era foarte bun. Și i-ar fi sărit mingea. Atunci o să fie un lup mâncat de oaie și va apăra tot el. Dar după, dacă Doamne ferește greșește, la revedere, schimbat!
Eu trebuie să îl atenționez. În cine am baza eu acum? În Târnovanu. Eu trebuie să îi dau o pălmicică. Și dacă mai greșește, pălmicica aia e stai pe banca un meci”, a declarat Gigi Becali pentru Fanatik.