Raluka este una dintre cele mai apreciate artiste de la noi din ţară. Se bucură de o carieră de succes în lumea muzicală, iar de-a lungul timpului a reuşit să scoată hit după hit. Puţini sunt cei care ştiu, însă, prin ce momente grele a trecut artista şi de ce a vrut să se izoleze de toată lumea. Şi-a deschis sufletul în cadrul unui interviu și a dezvăluit detalii neştiute despre acest subiect sensibil.
Raluka arată impecabil la cei 33 de ani şi asta pentru că întotdeauna a avut grijă de aspectul său fizic. Artista are un stil de viaţă sănătos şi încearcă să ajungă la sală ori de câte ori are puţin timp liber.
Deşi multe domnişoare ar putea fi invidioase pe felul în care arată, cântăreaţa mărturiseşte că în trecut a avut o perioadă în care nu îşi mai dorea să iasă din casă din cauza acneei. Artista s-a confruntat cu această problemă mult timp.
„M-am confruntat cu cea mai urâtă acnee, probabil, din toată industria muzicală. Este o problemă imensă, cu care se confruntă foarte mulți tineri. Am fost la foarte mulți dermatologi. Am luat Roaccutane de trei ori. Am luat antibiotic 8 luni în fiecare zi. Toate leacurile băbești de care ați auzit vreodată, le-am făcut. Toate tratamentele de care ați auzit, inclusiv vaccinul de la Cantacuzino. Am făcut tot ce era de făcut”, a declarat Raluka pentru Unica.ro.
Vedeta a consultat mulţi specialişti, iar drumul spre vindecare nu a fost deloc uşor. De asemenea, Raluka a venit cu un sfat pentru cei care se confruntă cu această problemă şi le-a transmis să caute doctori buni, nu să aibă încredere în orice remediu.
„A reușit să mă ajute, să mă scape de asta, o doamnă doctor din Belgia. Mi-a dat cam același tratament ca aici. În schimb, am reușit să ajung la această doamnă cosmeticiană (n.r. medic dermato-cosmetică), la care n-am avut încredere să mă duc de la început. Am zis că ce poate să-mi facă mie cosmetica. O zic foarte din topor pentru că cei care au această problemă înțeleg exact despre ce vorbesc. E foarte important să înțeleagă că trebuie să apeleze la specialiști care rezolvă problema atât din interior, cât și din exterior”, a mai declarat Raluka, pentru sursa citată.
„Trebuie să găsiți oamenii potriviți. Nu aveți încredere în toate produsele care sunt pe piață și care sunt puse pe internet de toți influencerii. Când e o problemă serioasă, trebuie să se ocupe de piele un specialist. E un subiect foarte sensibil. S-a tot rostogolit, de-a lungul anilor, și oamenii tot vorbesc despre asta, dar habar nu au o mare parte din ei”, a încheiat Raluka.