Sebastian este un tânăr crescut în sistemul de protecție al DGASPC Botoșani. Anul acesta, a susținut Bacalaureatul. A reușit să obțină o medie incredibilă care l-a ajutat să intre la Facultatea de Matematică a Universității Alexandru Ioan Cuza din Iași. Iată mai jos, în articol, detalii.
Sebastian Șerban este un tânăr care are un parcurs de excepție în plan educațional. Tânărul a absolvit Liceul Regina Maria din Dorohoi. La finalul clasei a XII-a, tânărul a cules roadele muncii sale, reușind să obțină media generală 10. Parcursul educațional a fost excepțional pentru Sebastian, iar Bacalaureatul l-a luat cu brio. A susținut probele scrise la Limba și Literatura Română (9,55), Matematică (10) și Biologie (9,60). De altfel, din dorința de a-și pune bazele unei cariere, tânărul s-a înscris la Facultatea de Matematică a Universității Alexandru Ioan Cuza din Iași. Acolo, a intrat cu media 9,88.
Vezi și CUM A REUȘIT UN ELEV SĂ INTRE LA LICEU CU MEDIA 1.55! UNDE S-A ÎNREGISTRAT SITUAȚIA FĂRĂ PRECEDENT
Acum, după ce a susținut probele scrise la Bacalaureat, a trecut cu brio „examenul maturității”, îl așteaptă un nou început. Va fi student în cadrul Universității A. I. Cuza din Iași și va studia Matematica, de altfel materia la care a luat 10 la BAC.
„Mândri de tine, Sebastian Șerban! Admis la Universitatea A. I. Cuza Iași , Facultatea – Matematică, media 9,88. Sebi – muncitor, determinat, serios, un tânăr cu idealuri frumoase ce a finalizat clasa a XII-a la Liceul „Regina Maria” Dorohoi cu media generală 10, iar la Bacalaureat a obținut 9,60 la Biologie, 9,55 Limba și Literatura Română și 10 la Matematică. Felicitări și mult succes! Rămânem cu drag alături de tine!”, este mesajul scris pe rețelele de socializare.
La nivelul județului Botoșani, o singură medie de 10 a fost înregistrată în rapoarte, înainte de depunerea contestațiilor. La nivel național, rata de promovare a BAC-ului, în sesiunea iunie-iulie, a fost de 72,8%, înainte de depunerea contestațiilor.
„Rata de succes se menține la peste 70% pe ansamblul tuturor promoțiilor, această situație înregistrându-se pentru al doilea an la rând în ultimii 11 ani (n.r. înainte de soluționarea contestațiilor)”, transmitea Ministerul Educației într-un comunicat.
Sursă foto: Facebook