Să vezi și să nu crezi! O italiancă a trecut printr-o situație bizară, după ce a vrut să bea o cafea la un restaurant din Veneția. Și-a comandat un mic dejun clasic italienesc, însă, surpriza neplăcută a venit odată cu nota de plată. Foarte revoltată, femeia a mers direct la Poliție!
O italiancă a vrut să se bucure de un mic dejun într-un restaurant din Veneția. Și-a comandat un cappucino și o brioșă și a petrecut câteva momente de liniște. „Furtuna” a început abia după ce a cerut nota de plată și a vrut să achite cu cardul bancar. Ei bine, bonul fiscal arăta prețurile corecte, nicidecum cele pe care ea și le-a imaginat: 2 euro un cappuccino, 1,50 o brioșă, 20 de cenți pentru serviciul la masă, dar și un euro suprataxă pentru că a plătit cu cardul. Total: 4,70 euro. Ei bine, femeia a încremenit când a văzut că trebuie să plătească o taxă, dacă vrea să achite cu cardul.
S-a enervat teribil, iar prima oprire a fost la autoritățile locale, unde a depus o plângere. Se pare că italianca a primit dreptate în tot acest caz, căci patronul localului respectiv s-a ales cu o amendă de toată frumusețea: 2.000 de euro. Șeful Poliției Locale, Paolo Carestiato, a ținut să spună că au fost încălcate legile din Codul Consumatorului, dar și o directivă europeană care interzice aplicarea comisionului de către șeful de restaurant, atunci când un client vrea să achite cu cardul.
„Sancțiunile pentru nerespectarea interdicției impuse de autoritate, variază de la minim 2000 euro până la maxim 5 milioane de euro și depind de o serie de factori precum gravitatea, frecvența comportamentului și numărul consumatorilor implicați”, a explicat un reprezentant al Poliției Locale, relatează știridiaspora.ro.
CITEȘTE ȘI: A FĂCUT CALCULUL COMPLET! CÂȚI BANI A PLĂTIT UN CUPLU DIN ROMÂNIA PENTRU 7 NOPȚI DE CONCEDIU ÎN GRECIA
Președintele unei asociații, specializată în domeniul Horeca, spune că toți patronii trebuie să respecte legea, fără nicio discuție. „Îmi pare rău să aud că unii colegi ajung în astfel de situații, dar legea este clară și nu poți ocoli sau inventa anumite comisioane. În ceea ce privește plata cu cardul de debit, ceea ce facem ca asociație este să intervenim pentru a încerca să reducem costul taxelor. Regulile trebuie respectate, fără dar și poate”, a declarat Angelo Faloppa de la asociația Confcommercio San Donà-Jesolo.