Joi, 6 iulie 2023, Sorana Cîrstea (33 de ani, 37 WTA) a înfruntat-o pe Jelena Ostapenko (26 de ani, 17 WTA) în turul doi de la Wimbledon. În ciuda faptului că a început prost meciul, românca a revenit spectaculos și s-a impus cu scorul de 4-6, 7-6 (6), 6-4. În urma acestui succes, Sorana s-a calificat în turul trei al competiției londoneze.
După ce în runda inaugurală de la Wimbledon a trecut de Tatjana Maria, Sorana Cîrstea a avut o misiune grea în fața letonei Jelena Ostapenko. Cele două s-au înfruntat în turul doi, iar meciul a fost extrem de spectaculos. În ciuda faptului că Ostapenko era favorită, românca a făcut un meci excelent și a reușit o victorie spectaculoasă.
(CITEȘTE ȘI: Sorana Cîrstea a provocat cel mai mare val de ură după o postare controversată: „Sper să putrezești în iad”)
Partida a început excelent pentru Ostapenko, care și-a impus stilul de joc agresiv și a reușit să-și adjudece primul set cu scorul de 6-4. În setul doi, Sorana a condus ostilitățile până la scorul de 4-2 în favoarea sa. Letona a avut o tresărire de orgoliu și a reușit să egaleze. Soarta setului a fost decisă la tie-break, unde Sorana a dat dovadă de multă stăpânire de sine, reușind să se impună cu scorul de 7-6. În setul decisiv, românca a jucat perfect și a câștigat cu 6-4. Astfel, Sorana Cîrstea a obținut victoria cu scorul de 4-6, 7-6, 6-4 și s-a calificat în turul trei, unde o va întâlni pe Beatriz Haddad Maia (27 de ani, 13 WTA).
Cu o zi înainte de înfruntarea cu Jelena Ostapenko, Sorana Cîrstea a dorit să lămurească ce relație este între ea și jucătoarea letonă. Românca a explicat că este amică cu Ostapenko, însă relația dintre ele nu este atât de apropiată încât să iasă la masă împreună. Cîrstea nu a uitat însă să laude stilul de joc al letonei, pe care o consideră o adversară redutabilă.
„Aș vrea să lămuresc această treabă: suntem colege, amice, nu suntem bune prietene încât să ieșim la masă sau să ne spunem confidențe.
Suntem, pur și simplu, colege. Ostapenko e o jucătoare extraordinar de bună, mult mai bună decât pare, la prima vedere. Are o mână extraordinară, e foarte agresivă. Toate meciurile au fost dificile pentru mine,” a spus Sorana Cîrstea, pentru Eurosport, cu o zi înaintea startului meciului.